Zinedine Zidane a făcut senzaţie la Real Madrid ca antrenor. 9 trofee în doi ani şi jumătate, printre care şi trei titluri consecutive în Champions League. Nu toată lumea a fost însă fericită în mandatul francezului.
Dani Ceballos, unul dintre cei mai promiţători fotbalişti spanioli ai momentului nu a avut parte de protagonism în era Zidane.
La fel ca şi alţi fotbalişti precum Marcos Llorente sau Mateo Kovacic, Ceballos a fost în umbra altor jucători care evoluau constant. Mijlocaşul a reacţionat după plecarea antrenorului francez.
”El trebuie sa explice ce s-a întâmplat pentru că el nu mi-a dat şansa să joc. Eu m-am pregătit, am încercat să-i fac misiunea dificilă, dar uneori e imposibil. Am marcat două goluri la Vitoria (n.r în deplasare la Alaves) şi în meciul următor am jucat 1 minut. Când săptămânile trec şi tu nu te simţi important totul e mult mai dificil. Era un moment al sezonului în care în campionat eram la 15 puncte de lider şi eu tot nu aveam loc. Mi-am angajat un antrenor personal în ianuarie, pentru că nu evoluam nici miercuri şi nici duminică. Dacă Zidane rămânea antrenor, era clar că trebuia să-mi caut echipă” spune Dani Ceballos.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”L-am întrebat de ce nu joc, pentru că nu înţelegeam nimic. A fost un alt moment al sezonului când Kroos şi Modric erau accidentaţi, iar el schimba sistemul de joc ca să intre alţii. Asta te descurajează şi te doare. Veneam după un turneu final european excelent, unde am fost declarat cel mai bun jucător. Dar nu am cedat şi nu cedez, obiectivul meu este să reuşesc la Real Madrid!” a atacat, Ceballos.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: zinedine zidane, real madrid, dani ceballos