Fundaşul echipei Internazionale Milano, Milan Skriniar, aşteptat la PSG vara viitoare, s-a operat la spate în Franţa, pentru a încerca să rezolve o afecţiune care l-a ţinut departe de teren câteva săptămâni
"Milan Skriniar a fost operat ieri (miercuri)" la nivelul vertebrelor lombare, a anunţat Inter, adăugând că procesul de recuperare al slovacului va dura "câteva săptămâni".
Operaţia a avut loc în Franţa, la clinica sportivă Mérignac, lângă Bordeaux, precizează clubul nerazzurro.
Skriniar, în vârstă de 28 de ani, urmează să se alăture, potrivit presei, clubului francez în vară, la finalul celui de-al şaselea şi ultimul său sezon la Inter. Într-un mesaj pe Instagram, „Skri” a spus că s-a operat „de acord cu Inter” pentru „să poată reveni pe teren cât mai curând posibil”. El evocă o „scurtă recuperare”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Slovacul a jucat ultima oară la 14 martie, când a evoluat câteva minute în partida cu FC Porto din Liga Campionilor.
- Citește și
- ”Sub comanda lui Mutu, ce jucători de la Rapid şi-au ridicat nivelul?”. MM şi Moldovan, puşi în dificultate: ”În afară de el, găsesc greu pe cineva” | EXCLUSIV
- ”Ei sigur nu fac deplasarea”. În ciuda ghinionului continuu, Dan Petrescu îşi dă curaj înaintea duelului cu Farul: ”Am mai jucat fără ei şi am câştigat”
- BREAKING NEWS | Naţionala României şi-a aflat adversarele din grupa pentru preliminariile Campionatului European de handbal din 2024
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: skriniar, psg, inter milano