Războiul din Ucraina i-a împins pe căpitanii de la Dinamo Kiev şi Şahtior, cele două forţe din ţara vecină, să vină în România. Un fotbalist din Liga 1 e vecin cu cei doi şi le va cere ajutorul pentru meciurile din Liga 1.
Un fotbalist din Liga 1, vecin cu căpitanii de la Dinamo Kiev şi Şahtior, refugiaţi în România: "O să-i întreb dacă vin să dea o mână de ajutor"
Igor Armaş (34 de ani), căpitanul Voluntariului, a dezvăluit că e vecin de bloc cu căpitanii de la Dinamo Kiev şi Şahtior, refugiaţi în România din cauza războiului din Ucraina. Fundaşul central a spus că le va cere celor doi ajutorul la FC Voluntari.
"Chiar ieri am întâlnit nişte refugiaţi trimişi de Emil Cara, de la Dinamo Kiev, şi nişte soţii de fotbalişti. Apropo de ştirea asta, căpitanii de la Dinamo Kiev şi Şahtior Doneţk stau cu mine în bloc, chiar azi i-am văzut, chiar o să-i întreb dacă vin la Voluntari să ne dea o mână de ajutor", a spus Igor Armaş, la conferinţa de presă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Armaş stă cu ochii pe ce se întâmplă în Ucraina: "Deschid telefonul să vadă dacă e pace"
Igor Armaş are familia în Republica Moldova şi stă cu sufletul la gură, fiind foarte aproape de zona de război din Ucraina. După fiecare antrenament şi meci, Armaş a dezvăluit că stă cu ochii pe telefon ca să vadă dacă s-a ajuns la un consens pentu pace.
"Eu, sincer, după fiecare antrenament şi meci, primul lucru pe care îl fac e să deschid telefonul şi să văd dacă s-a ajuns la ceva şi e pace. Suntem foarte aproape, mai ales părinţii mei sunt în Republica Moldova. Toată lumea e îngrijorată, sper din tot sufletul să se termine cât mai repede şi să nu moară oameni nevinovaţi.
Fiecare parte îşi apără poziţiile şi interesele lor, trebuie văzută partea neutră. Am văzut că toţi suntem împotriva războiului, vorbeşte şi Hagi, vorbesc şi preşedinţii, dar nimeni nu ne ascultă şi ei işi îndeplinesc obiectivele. Pe reţelele de socializare toţi au scris 'NO WAR', dar care e atitudinea care ar trebui luată? Mulţi au zis că sunt împotriva războiului, dar nimic nu s-a schimbat", a declarat fundaşul Voluntariului.
Sergey Sidorchuk şi Andriy Piatov sunt cei doi căpitani de la Dinamo Kiev, respectiv Şahtior
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ucraina, armas, dinamo kiev, shatior, liga 1