You are here:

Un fotbalist din Superligă şi-a dat în judecată clubul şi cere intrarea sa în insolvenţă: ”Îmi vreau drepturile. Sunt o grămadă de lucruri de spus”

Un fotbalist din Superligă şi-a dat în judecată clubul şi cere intrarea sa în insolvenţă: ”Îmi vreau drepturile. Sunt o grămadă de lucruri de spus”

Superliga

Comentarii

Împrumutat în vară de FC Voluntari la Petrolul Ploieşti, Octavian Vâlceanu (26 de ani) este afectat din plin de problemele financiare de pe Ilie Oană, motiv pentru care a decis să dea în judecată clubul şi să ceară intrarea sa în insolvenţă.

Deşi a reuşit să câştige Liga 2 în sezonul trecut, Petrolul Ploieşti traversa momente grele din punct de vedere financiar încă dinaintea revenirii în Superligă.

Acestea s-au agravat pe parcursul acestei stagiuni, în contextul în care conducerea a continuat să aducă jucători cu salarii importante, chiar dacă nu avea mijloacele de a le plăti.

”Îmi vreau drepturile. Sunt o grămadă de lucruri de spus”

Totul a culminant în plecare preşedintelui Costel Lazăr de pe Ilie Oană, care a lăsat clubul cu datorii importante şi restanţe salariale pe mai multe luni.

Acestea deja au ajuns să îi dea bătăi de cap Petrolului, un fotbalist al ”lupilor galbeni” ajungând să dea în judecată clubul şi să ceară intrarea sa în insolvenţă.

Dosarul depus de acesta a fost înregistrat pe 8 martie, însă clubul ştia de intenţia portarului împrumutat de la Voluntari încă din noiembrie, motiv pentru care acesta şi-a şi pierdut postul de titular!

Octavian Vâlceanu a dat-o în judecată pe Petrolul şi cere intrarea în insolvenţă a clubului

Nu vreau să fac rău echipei. Îmi vreau doar drepturile mele. Sunt o grămada de lucruri de spus”, a declarat Octavian Vâlceanu, pentru Fanatik.

Deşi afirmă că nu doreşte să facă rău echipei, potrivit sursei citate, goalkeeper-ul creează deja tensiuni în vestiarul Petrolului, în rândul coechipierilor săi, din pricina salariilor neîncasate.

Scos din poartă în noiembrie, Vâlceanu a revenit între buturi în ultimele meciuri ale sezonului regular, profitând de prestaţiile modeste ale lui Andreas Leitner.

Îngropată în datorii şi cu restanţe pe mai multe luni deja la jucătorii săi, clubul ploieştean continuă să facă transferuri, înainte de a debuta în play-out.

De la a fi la un pas de play-off, Petrolul s-a ”prăbuşit” în a doua parte a stagiunii şi a ajuns să se teamă de retrogradare, motiv pentru care a simţit nevoia să mai aducă întăriri.

După ce s-a zvonit că ar fi dorit de Mirel Rădoi la Universitatea Craiova la finalul verii, Jefferson Noguiera a făcut pasul în Superligă până la urmă, doar că a semnat cu ”lupii galbeni”, în urmă cu doar câteva zile.

Afla mai multe despre: octavian vâlceanu 

viewscnt
Articole similare