You are here:

Un fumător a stabilit un record la Campionatul Mondial. Cine este maratonistul care a intrat în istorie

Un fumător a stabilit un record la Campionatul Mondial. Cine este maratonistul care a intrat în istoriegalerie foto

Cupa Mondială

Comentarii

Marcelo Brozovic a parcurs cea mai mare distanţă pe teren, la partida cu Japonia, din optimile Campionatului Mondial.

Mijlocaşul lui Internazionale a alergat 16.7 kilometri, în 120 de minute.

”Brozo” şi-a depăşit propriul record, stabilit la Campionatul Mondial din 2018, când a parcurs 16.33 de kilometri, în partida din semifinale, contra Angliei.

Astfel, croatul a devenit fotbalistul de la Campionatul Mondial, ce a alergat cei mai multi kilometri într-un singur meci, din istoria competiţiei.

Brozovic joacă la Inter din 2015. 

În tricoul lui Inter, acesta a câştigat un ”Scudetto”, o Cupă şi o Supercupă.

Alături de naţionala Croaţiei, Brozovic a ajuns până în finala Campionatului Mondial din 2018.

Mijlocaşul, în vârstă de 30 de ani, este binecunoscut în mediul online, datorită vieţii sale extrasportive.

După Supercupa Italiei din acest an, câştigată de Internazionale în faţa lui Juventus, Brozovic a posta o fotografie pe o reţea de socializare, în care fuma alături de portarul, Alex Cordaz.

 

Marcelo Brozovic este cotat de Transfermarkt, la 35 de milioane de euro.

La acest Campionat Mondial, croatul a jucat toate minutele pentru naţionala sa.

 

 

 

Afla mai multe despre: croatiacampionatul mondialinter 

viewscnt
Articole similare