You are here:

Un jucător care este sub contract cu FCSB face senzaţie la o echipă din străinătate

Un jucător care este sub contract cu FCSB face senzaţie la o echipă din străinătate

Superliga

Comentarii

Antonio Jakolis, jucător împrumutat de FCSB la Apollon Limassol, se descurcă destul de bine la echipa cipriotă. Mijlocaşul dreapta a avut 17 apariţii pentru Apollon, timp în care a reuşit 9 assist-uri.

FCSB l-a cumpărat pe Jakolis de la CFR Cluj, în vara lui 2016, însă mijlocaşul croat n-a reuşit să-şi câştige un loc de titular. Vicecampioana României ar fi vrut să scape de el în vară, mai ales că postul de mijlocaş dreapta era acoperit, însă ofertele au fost puţine.

Cea mai importantă a venit de la Apollon Limassol, însă nu pentru un transfer definitiv. Ciprioţii au propus un împrumut pe o perioadă de un an, cu opţiune de cumpărare dacă jucătorul confirmă. Iniţial, FCSB n-a fost de acord şi a cerut 200.000 de euro. Cei de la Limassol n-au cedat însă, astfel încât până la urmă FCSB a fost de acord şi cu varianta împrumutului.

A fost un transfer bun pentru Apollon Limassol. În 17 apariţii, Jakolis a reuşit un gol şi 9 assist-uri. Mijlocaşul de 25 de ani are cele mai multe pase de gol dintre toţi jucătorii de la Apollon. Cifre mai bune decât el au Alex da Silva - mijlocaş ofensiv ( 17 meciuri, 5 goluri şi 6 assist-uri) şi atacantul Andre Schembri (19 meciuri, 7 goluri şi 3 pase de gol).

Cel mai probabil, Apollon Limassol va activa clauza pentru transferul definitv al lui Jakolis.

Afla mai multe despre: antonio jakolisfcsbliga 1apollon limassol 

viewscnt
Articole similare