You are here:

Un jucător de la Dinamo a refuzat o ofertă de la un club din play-off-ul Ligii Campionilor: ”A contat că antrenorul mi-a zis să rămân”

Un jucător de la Dinamo a refuzat o ofertă de la un club din play-off-ul Ligii Campionilor: ”A contat că antrenorul mi-a zis să rămân”

Superliga

Comentarii

Ivan Pesic spune că şi-a rezolvat problemele la Dinamo după ce Florin Bratu i-a transmis că are nevoie în continuare de el. Mijlocaşul de 26 de ani susţine că a avut ofertă de la BATE Borisov, echipă calificată în play-off-ul Ligii Campionilor, unde o va întâlni pe PSV Eindhoven.

Ivan Pesic a semnat cu Dinamo la începutul anului, după ce s-a despărţit de Hajduk Split, dar n-a reuşit să devină jucător de bază. Jucătorul croat a vrut să plece în această vară, dar spune că a fost convins de Florin Bratu să rămână:

”Am discutat normal, în special săptămâna trecută, am vorbit despre plecarea mea de la Dinamo, pentru că apăruse o ofertă, dar antrenorul mi-a zis clar: ”vreau să stai, să rămâi aici!” Aşa că pentru mine este foarte bine, pentru că aşa mi-a demonstrat că are nevoie de mine. Este important când antrenorul îţi spune asta. Poate meciul următor joc, nu se ştie”, a declarat Ivan Pesic pentru Telekom Sport.

Oferta la care Pesic face referire a fost de la BATE Borisov, echipă care s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor după ce a trecut de Qarabag. Deşi putea să joace în cupele europene, Pesic a preferat să rămână la Dinamo:

”Am vorbit deschis despre asta şi pentru mine a fost important când antrenorul mi-a zis să rămân, am zis ”sigur nicio problemă!” Am avut o discuţie ca de la bărbat la bărbat, o discuţie deschisă. Am vorbit săptămâna trecută şi, cum poţi vedea, sunt încă jucătorul lui Dinamo”, a mai spus Pesic.

Afla mai multe despre: bate borisovivan pesicdinamoflorin bratu 

viewscnt
Articole similare