You are here:

Un jucător de la PSG îşi prelungeşte contractul. Şi-a dat acordul şi va semna pentru următorii patru ani

Un jucător de la PSG îşi prelungeşte contractul. Şi-a dat acordul şi va semna pentru următorii patru ani

PSG

Comentarii

Layvin Kurzawa (27 de ani) mai are contract cu Paris Saint-Germain până la 30 iunie, dar fundaşul şi-a dat acordul de principiu pentru prelungirea angajamentului.

Dacă Thomas Meunier, alt fotbalist al cărui contract expiră în această vară, s-a înţeles cu Borussia Dortmund, PSG nu vrea să îşi mai piardă un alt fundaş lateral. Kurzawa urmează să îşi prelungească contractul pentru următoarele patru sezoane, anunţă RMC Sport. 

Fundaşul francez şi-a dat acordul de principiu pentru a îşi continua aventura la Paris. Kurzawa este foarte apreciat în vestiarul campioanei Franţei, iar oficialii clubului ar regreta dacă acesta ar fi plecat liber de contract în această vară, notează sursa citată. 

Kurzawa joacă din 2015 la PSG, fiind cumpărat de la AS Monaco pentru 25 de milioane de euro. În această perioadă, fundaşul stânga a adunat 123 de meciuri în tricoul parizienilor, marcând şi 13 goluri. 

Cavani şi Meunier au plecat deja de la PSG

Spre deosebire de Kurzawa, Edinson Cavani şi Thomas Meunier au anunţat deja că nu vor rămâne la Paris. Dacă Meunier s-a înţeles cu Dortmund, Cavani încă analizează ofertele primite, fiind dorit de cluburi importante din Europa, precum Atletico Madrid. 

Un alt fotbalist care pleacă în această vară de la PSG este Thiago Silva. Experimentatul fundaş central poate ajunge în Premier League, însă este dorit şi de AC Milan, club pentru care a jucat până în 2012. 

Afla mai multe despre: kurzawapsg 

viewscnt
Articole similare