Fostul fotbalist Simion Mironaş a decedat la vârsta de 56 de ani, a anunţat fostul său club Gloria Bistriţa.
"Fostul fundaş al Gloriei s-a stins astăzi la doar 56 de ani. A jucat pentru echipa noastră nu mai puţin de 153 de meciuri, înscriind 32 de goluri care au făcut tribunele să-l aclame. Îţi mulţumim pentru toate momentele frumoase pe care ni le-ai oferit nouă şi suporterilor Gloriei!", a scris gruparea bistriţeană, pe Facebook.
Mironaş a mai evoluat în carieră, printre altele la CSM Suceava, FC Argeş, Dinamo, Rapid. La Gloria Bistriţa, el a jucat în perioada în care clubul era condus de Jean Pădureanu.
Fostul fundaş a strâns 187 de meciuri în Divizia A şi a marcat 33 de goluri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simion mironaş