Meciul Guingamp – Rodez, care era programat vineri, în Ligue 2, a fost amânat din cauza unui incident legat de deplasarea cu avionul a echipei oaspete.
Un meci din Ligue 2 a fost amânat din cauza unui incident legat de deplasarea oaspeţilor cu avionul
Partida contează pentru etapa a şaptea a ligii secunde din Franţa. Jocul era programat astăzi, la ora locală 20.45, dar nu va mai avea loc conform programării iniţiale.
L’Equipe notează că jucătorii echipei Rodez s-au urcat în avionul care urma să îi ducă la Guingaamp, vineri dimineaţă. Însă la aproximativ 15 minute după decolare, cei din avion au simţit miros de ars.
Alertat, pilotul a decis ca avionul să revină pe aeroportul de unde plecase, pentru a se evita o tragedie. Aparatul de zbor a aterizat fără probleme pe aeroportul de unde plecase.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După acest incident, majoritatea jucătorilor nu s-au mai simţit în stare să se urce în alt avion pentru a face deplasarea. Regulamentul prevede că meciurile care nu se pot disputa într-o anumită zi să fie amânate pentru ziua următoare.
Rodez însă ar fi cerut ca jocul să fie reprogramat la altă dată, invocând circumstanţe excepţionale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: franţa-ligue 2-guingamp-rodez