Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, l-a pus la punct pe Panagiotis Tachtsidis, după ce grecul l-a atacat pe Adrian Mutu, la finalul partidei dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj.
După meci, Panagiotis Tachtsidis l-a făcut praf pe Adrian Mutu, fostul antrenor al echipei clujene. În urmă cu trei săptămâni, Mutu şi-a dat demisia de la CFR Cluj, după eliminarea catastrofală din Cupa României, 0-4 pe terenul Corvinului Hunedoara.
La acel meci, mijlocaşul grec al formaţiei ardelene a văzut cartonaşul roşu în primul sfert de oră şi a fost acuzat de mulţi specialişti că l-a ”lucrat” pe Adi Mutu. La câteva zile după ce a renunţat la postul de antrenor al CFR-ului, Adi Mutu l-a taxat pe Tachtsidis, despre care a spus că ”nu îşi doreşte să îl mai întâlnească vreodată”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La Craiova, Tachtsidis a oferit o pasă frumoasă de gol pentru Bîrligea şi s-a dezlănţuit la interviu, lansând câteva acuze grele în direcţia lui Adrian Mutu. Grecul a spus că fostul atacant al Fiorentinei ”nu are caracter” şi a anunţat că va pleca din vară din Gruia.
Tachtsidis l-a desfiinţat pe Adi Mutu şi şi-a anunşat plecarea de la CFR
”Să fiu sincer, cred că meritam victoria şi cred că meritam cele trei puncte.
Văd că se vorbeşte mult despre mine, nu ştiu cine spune lucruri urâte despre mine, nu-mi pasă, deoarece ştiu cum este în fotbal. S-a văzut calitatea mea în teren, ştiu ca sunt unul dintre cei mai buni jucători din campionat, nu dau explicaţii celor care m-au criticat după acel cartonaş roşu, ştiu că am făcut o greşeală mare.
Nu ştiu ce a spus acest tip despre mine (n.r. - Adrian Mutu), nici măcar nu-mi pasă, pentru că ne-a lăsat într-un moment foarte dificil pentru noi, după acel 4-0 (n.r. contra Corvinului), a lăsat echipa şi a plecat. Pentru mine nu are caracter, a vrut să se salveze, când echipa este într-un moment greu trebuie să stai să lupţi alături de echipă, nu să pleci.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu cred că voi rămâne la acest club, deoarece nu cred că mă doresc. Mai am câteva jocuri la acest club, voi da 100% în teren, după care vedem ce se întâmplă.
Toţi au spus că sunt terminat , că nu mai joc nimic, dar le-am arătat tuturor că am dat totul în fiecare meci şi le-am demonstrat că sunt un jucător de mare calitate”, a spus Panagiotis Tachtsidis, după Universitatea Craiova - CFR 0-1.
Andrei Vochin l-a împachetat pe Tachtsidis: ”Un mercenar! A ruinat un obiectiv”
Andrei Vochin, prezent în studioul Orange Sport, l-a taxat pe grecul din tabăra CFR-ului pentru declaraţiile făcute la adresa lui Adrian Mutu şi a adus în discuţie mai multe momente în care fostul jucător al Romei a avut un comportament nepotrivit, atât faţă de club, cât şi faţă de arbitri.
”Mi se pare că e o declaraţie care îl caracterizează pe Tachtsidis. De fapt, ăsta e Tachtsidis. Un mercenar, care a venit în campionatul României, care joacă atunci când are chef să joace, arată ceea ce spune el despre el, că are calităţi şi că este un jucător foarte bun.
Dar, spre deosebire de fostul jucător Mutu, e la ani-lumină. Mutu juca fotbal foarte multe ori decât joacă Tachtsidis şi era mult mai determinant ca jucător decât el.
A vorbit atât de mult despre el că este atât de bun încât poate copii care nu l-au văzut jucând pe Mutu o să creadă că Tachtsidis ăsta e vreun Pele. Mutu faţă de el ca jucător era la ani-lumină. Nici nu se pune discuţia.
Mutu nu a gestionat foarte bine situaţia la sfârşit, dar probabil că supărarea lui pe Tachtsidis a fost atât de mare încât omul a fost autentic, sincer în a spune ceea ce crede despre Tachtsidis.
Până la urmă, Tachtsidis a ruinat un obiectiv al echipei, are situaţia asta în club pentru că el a creat-o. Nu au fost doar momentele astea. El când a venit în fotbalul românesc, primele chestii au fost că îi certa pe toţi arbitri. El pe teren se ducea, voia explicaţii, adică era vreun şef al jucătorilor.
La un moment dat a luat un galben. A început să protesteze de pe bancă. A fost suspendat pentru proteste de pe bancă. Şi-a prejudiciat din nou echipa. Cei din club au zis atunci câ îl vor amenda. S-a mai întâmplat să protesteze şi nu l-au mai amendat. Aici, cred eu, că Mutu a fost descoperit în raport Tachtsidis. Nu a mai fost acoperit de cei din club.
Eu cred că nu s-a o decizie aceea care ar fi trebuit luată împotriva lui Tachtsidis la momentul respectiv. Aşa, Tachtsidis a ajuns să fie favorizat şi să facă ce vrea el. Acum, declară că nu mai e dorit în club.
Şi cu Mandorlini, Tachtsidis a fost acelaşi. A ruinat un obiectiv cu el pe teren: participarea în grupele cupelor europene. Şi acum ne spune că este foarte bun, că va pleca. Sincer, eu îi urez drum bun să-i mai nenorocească şi pe alţii. E un jucător foarte bun, doar că trebuie să joace meci de meci, nu doar când vrea el.
Apropo de caracterul lui Adi Mutu, eu când am citit că a plecat de la club (n.r. CFR Cluj) fără să ia vreun ban pentru ce a muncit, am spus că ăsta e un caracter. Şi-a spus omul că: <<Nu mai vreau să aud de nimic, vreau doar să închei socotelile şi să o tulesc de aici>>. Ăsta nu poate să fie un om lipsit de caracter”, a declarat Vochin, la Orange Sport.
- Citește și
- Decizia lui Thomas Tuchel, după ce fanii au cerut ca el să rămână la Bayern Munchen. Anunţul antrenorului german
- Revine Steliano Filip în România? Ce echipă l-a contactat pe fostul rebel de la Dinamo: ”Da!”
- Ce au făcut jucătorii FCSB-ului după meciul cu Sepsi. Elias Charalambous şi staff-ul său, uimiţi: ”Ne-au cerut”
- OUT de la FCSB?! Gigi Becali a dat de înţeles că jucătorul poate pleca din vară şi vrea să-l testeze în ultimele meciuri: ”Va fi titular!”
- De ce nu a jucat Săpunaru cu Farul: ”Acesta e motivul, nu altul”. Ce a resimţit căpitanul Rapidului după duelul cu FCSB
- Gică Hagi nu cedează. ”Regele”, pregătit să le strice planurile de sărbătoare celor de la FCSB: ”Sperăm să facem un meci mare la Bucureşti”
Afla mai multe despre: superliga, fcsb, cfr cluj, tachtsidis