You are here:

Un nou derapaj din partea lui Nick Kyrgios: ”ATP-ul este destul de corupt!” Australianul poate primi o amendă usturătoare

Un nou derapaj din partea lui Nick Kyrgios: ”ATP-ul este destul de corupt!” Australianul poate primi o amendă usturătoare

Tenis

Comentarii

Nick Kyrgios e din nou în centrul atenţiei, după o declaraţie controversată la finalul primului său meci de la US Open. Australianul a vorbit despre corupţie în circuitul ATP şi ar putea primi o amendă usturătoare.

Australianul Nick Kyrgios nu se dezminte şi probabil că se va alege cu o nouă sancţiune după ce a lansat acuzaţii grave la adresa Asociaţiei Tenismenilor Profesionişti, organizaţie despre care a spus că este "coruptă".

"Oricum ATP-ul este destul de corupt. Nu mă frământă asta deloc", a declarat el, la conferinţa de presă organziată după ce s-a calificat în turul al doilea al US Open, potrivit The Guardian.

"Pentru ce am fost amendat cu 113.000 de dolari? De ce vorbim despre ceva care s-a întâmplat în urmă cu trei săptămâni în urmă, când tocmai am tocat pe cineva în primul tur al US Open", a continuat Kyrgios.

Australianul, clasat pe locul 30 ATP şi cap de serie numărul 28, l-a învins, marţi, cu scorul de 6-3, 7-6 (1), 6-4, pe americanul Steve Johnson, locul 86 ATP, în primul tur al US Open.

În acest meci, Kyrgios a avut un comportament care ar putea fi considerat calm, în comparaţie cu alte partide de-ale lui. La 4-4 în al doilea set, Kyrgios, care se pregătea să servească, a fost deranjat de mişcarea unor spectator în tribune şi a declanşat din acest motiv o dispută cu arbitrul James Keothavong, jucătorul alegându-se cu un avertisment pentru că a înjurat.

Afla mai multe despre: kyrgiosatp 

viewscnt
Articole similare