Fostul şef al Executivului de la Madrid, Jose Maria Aznar este un mare fan al echipei blanco. El este văzut de presa spaniolă cu şanse reale de a candida la viitoarele alegeri pentru preşedinţia clubului.
Cel puţin teoretic. Pentru că Aznar a oferit luni un răspuns aproape categoric, atunci când a fost întrebat dacă se gândeşte să candideze la funcţia de preşedinte: ”Ţin cu Real Madrid de la 6 ani. E onorant că se vehiculează numele meu, dar când din ultimii 5 ani, în 4 Real Madrid a câştigat Uefa Champions League, asta înseamnă că Florentino Perez face o treabă excelentă” a mărturisit fostul premier al Spaniei.
”Cred că locul său în istoria Realului e alături de Santiago Bernabeu. Ei sunt cei mai buni preşedinţi din istoria clubului” a mai adăugat Aznar, citat de Agenţia de presă spaniolă, EFE.
”Mi-ar fi plăcut mai degrabă să fiu jucător la Real Madrid, decât preşedinte. Am văzut mari fotbalişti la lucru şi automat când eşti copil, visezi să faci asta într-o zi. Cine mi-a plăcut? Oh, Dumnezeule, sunt atât de mulţi. Di Stefano, Cristiano, Camacho, Isidoro San Jose, Michel, Butragueno, Martin Vazquez” a declarat Jose Maria Aznar.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: jose maria aznar, florentino perez, real madrid, preşedinte