FCSB s-a încurcat în deplasarea de la FC Viitorul, unde a remizat, scor 2-2, însă se află în continuare pe prima poziţie în Liga I, cu un punct peste campioana ultimelor trei sezoane, CFR Cluj.
FCSB şi CFR Cluj par principalele favorite în cursa pentru titlu. Cum Universitatea Craiova a uitat să mai câştige în Liga I, oltenii s-au scos singuri din joc şi au nevoie urgentă de victorie în meciul de sâmbătă, cu FC Viitorul.
Deşi a scos doar o remiză în deplasarea de la Ovidiu, cu echipa lui Mircea Rednic, FCSB continuă să fie pe primul loc în clasamentul Ligii I. Roş-albaştrii n-au mai luat titlul din 2015, când antrenorul echipei era Constantin Gâlcă, astfel că Gigi Becali este dispus să-i îndeplinească toate dorinţele lui Toni Petrea pentru ca echipa sa să câştige lupta din campionat cu CFR Cluj.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Imediat după remiza de la FC Viitorul, antrenorul celor de la FCSB a recunoscut că are nevoie de aducerea unui atacant în lot: "Normal că n-aş spune nu unui vârf de careu, dar acum vedem dacă putem să şi materializăm ceva. Momentan n-am găsit ceva care să se plieze pe profilul nostru şi să ne avantajeze şi să ne ajute".
Un nou transfer istoric între Gigi Becali şi Gheorghe Hagi. FCSB dă marea lovitură în cursa pentru titlu şi îi ia starul Viitorului: "Un transfer foarte bun"
Gigi Becali a ţinut cont de dorinţele lui Toni Petrea şi a demarat negocierile cu oficialii lui Gaz Metan Mediaş pentru transferul lui Dumitru Cardoso. Însă latifundiarul din Pipera nu s-a înţeles cu oficialii medieşenilor, iar atacantul trecut şi pe la Napoli ar putea ajunge în Coreea de Sud. Astfel, patronul celor de la FCSB s-a reorientat rapid, iar acum una dintre ţintele roş-albaştrilor este chiar atacantul adversarei de marţi seara, Kevin Luckassen.
"Luckassen mi se pare un jucător potrivit pentru FCSB. Pe profilul lui Gnohere, ţine de minge, le dă spaţii lui Man şi Coman, chiar ar fi un transfer foarte bun", a spus Basarab Panduru, la Telekom Sport.
- 500 de mii de euro este cota lui Luckassen, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com
- 7 goluri în 15 meciuri jucate reuşit Luckassen pentru FC Viitorul, în actualul sezon al Ligii i
Cine este Kevin Luckassen, atacantul propus la FCSB
În vârstă de 27 de ani, Luckassen a crescut la AZ Alkmaar, echipă pentru care nu a apucat să joace în prima ligă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În sezonul 2013-2014, atacantul a semant cu Ross County din Scoţia, iar următoarele două sezoane le-a petrecut în Cehia, la Slovan Liberec. St Polten din Austria a fost următoarea destinaţie a atacantului originar din Eindhoven, care în 2018 a semnat cu Northampton Town.
Doar patru meciuri a bifat în Anglia înainte de a reveni în ţara sa natală, la Almere City. După un sezon în care a îmbrăcat tricoul acestei echipe, Luckassen a fost adus de Mircea Rednic în România, la Politehnica Iaşi. A marcat de cinci ori în 15 meciuri şi trezit interesul celor de la Viitorul Constanţa. Hagi l-a transferat şi nu s-a înşelat. Luckassen a marcat de şapte ori în 15 meciuri jucate.
Kevin Luckassen a fost internaţional U18 al Olandei între 2010 şi 2011, iar ulterior a debutat şi în naţionala U19, pentru care a marcat de două ori în trei meciuri.
Fratele său mai mic, Derrick, a început fotbalul tot la AZ Alkmaar, iar în 2018 a ajuns în Bundesliga, la Hertha Berlin. Kevin Luckassen mai are un frate, Samuel Brobbey, care evoluează pentru Ajax Amsterdam. În copilările, Kevin a fost un mare suporter al echipei AFC Ajax Amsterdam. Pe lângă olandeză, Luckassen vorbeşte limbile engleză şi cehă. În sezonul 2014-2015, actualul atacant de la Viitorul a câştigat primul şi singurul său trofeu din carieră: Cupa Cehiei, cu Slovan Liberec.
- Citește și
- NEWS ALERT. Primul mare transfer reuşit de CFR Cluj în această iarnă. Campioana României i-a furat ideea lui Becali şi i-a dat lovitura rivalei FCSB
- BREAKING | Mihai Rotaru, TUN pe piaţa transferurilor în lupta cu FCSB şi CFR Cluj! Fotbalistul va semna cu U Craiova pentru 500.000 de euro
- Nicolae Badea a sărit, din nou, în ajutorul lui Dinamo / Ce ordin a dat fostul conducător al „câinilor”
- BOMBĂ! Ţinta lui Cortacero la Dinamo, Pablo de Blasis a semnat! Surpriză uriaşă: ”Sunt foarte fericit!”
Afla mai multe despre: fc viitorul, luckassen, gigi becali, fcsb, steaua