You are here:

Un nume important din lumea handbalului va prelua naţionala feminină a României: ”Din mi-a propus postul, suntem în discuţii avansate” | EXCLUSIV

Un nume important din lumea handbalului va prelua naţionala feminină a României: ”Din mi-a propus postul, suntem în discuţii avansate” | EXCLUSIV

Handbal

Comentarii

După un an şi jumătate pe banca tehnică a naţionalei feminine a României, Adi Vasile şi-a pierdut postul şi urmează să fie înlocuit de un nume important din lumea handbalului.

De la instalarea lui Adi Vasile pe banca naţionalei feminine de handbal a României, ”tricolorele” un parcurs inconstant, care a dus la plecarea acestuia.

După ce a câştigat alegerile prezidenţiale de la Federaţia Română de Handbal, Constantin Din a decis că a venit momentul ca un nou antrenor să preia postul, iar acesta a confirmat negocierile.

Este vorba despre Florentin Pera (42 de ani), tehnicianul care a stat pe banca tehnică a ŢSKA Moscova din 2021, după mai multe experienţe în ţară.

Acesta a recunoscut că i-a fost oferit postul şi a dezvăluit că este în negocieri avansate cu FRH, astfel că este doar o chestiune de timp până când va fi anunţat.

Un nume uriaş din lumea handbalului va prelua naţionala feminină a României

Pentru mine a fost o mare realizare să antrenez o echipă aşa mare, cum e ŢSKA Moscova, un club care îşi propunea câştigarea Ligii Campionilor.

Îmi pare rău că nu am avut şansa de a ajunge în Final Four şi a lupta pentru câştigarea Ligii Campionilor.

Mai aveam un an de contract, am ajuns la o înţelegere, am reziliat pe cale amiabilă, fără nicio pretenţie financiară.

Negociez cu echipa naţională. Am avut o întâlnire cu domnul preşedinte Costel Din, nou conducere mi-a propus postul de selecţioner al României.

Mă simt onorat, suntem în discuţii avansate, mai sunt câteva detalii de pus la punct.

Sper ca până la sfârşitul lunii să se definitiveze discuţiile şi ar reprezenta un vis împlinit. E onorant să fii selecţionerul naţionalei României.

Voi pune toată energia mea pentru a aduce un plus echipei naţionale, voi imprima o mentalitate de învingător fetelor
”, a declarat Florentin Pera, pentru Orange Sport.

Până să o preia pe ŢSKA Moscova, Pera a antrenat doar în ţară, la Liceul Sportiv Reşiţa, Universitatea Reşiţa, Mreuşul Tg. Mureş, Cetate Deva, Tomis Constanţa, HCM Roman, U Alexandrion Cluj, HC Dunărea Brăila şi CSM Râmnicu Vâlcea.

Afla mai multe despre: florentin pera 

viewscnt
Articole similare