Istvan Kovacs şi brigada de arbitri care a condus finala Europa League, Atalanta - Bayer Leverkusen 3-0, a primit un singur reproş la finalul partidei disputată în Irlanda, la Dublin. Centralul român şi arbitri din camera VAR au fost arătaţi cu degetul.
Finala Europa League a fost una fără istoric. Atalanta a reuşit să se impună categoric, 3-0, printr-un hat-trick reuşit de Ademola Lookman. Istvan Kovacs a fost trimis de UEFA să împartă dreptatea şi a făcut un meci foarte bun la Dublin.
Istvan Kovacs a condus excelent finala Europa League, spaniolii vin cu un reproş: "Penalty clar"
El şi brigada sa au primit, însă, un singur reproş. Legat de un penalty pe care Istvan Kovacs şi arbitri VAR nu l-au acordat pentru Bayer Leverkusen pe final. Pavel Fernandez, specialistul în arbitraj al celoor de la Radio MARCA, a tras concluzia.
Acum ai 50% pentru 24 luni reducere la abonamente la trecerea de pe PrePay. Oferta, la Orange
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„O finală de Europa League liniştită pentru Istvan Kovacs, al cărui cel mai bun aliat a fost Ademola Lookman, marcatorul unei triple. În prelungirile reprizei secunde nu a acordat un penalty clar pentru germani. Pol van Boekel de la VAR a tăcut”, a scris Pavel Fernandez, pe pagina personală de X, fostul Twitter.
Atalanta - Bayer Leverkusen 3-0, în finala Europa League
Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024.
Acum ai nelimitat minute şi SMS, de la 3€/lună, abonament la portare. Oferta, la Orange
Atalanta a deschis scorul în minutul 11 al partidei de la Dublin. Koopemeiners a recuperat un balon, i-a pasat lui Zappacosta, acesta a trimis în careu de unde Lookman a înscris. Elevii lui Xabi Alonso au replicat prin şutul lui Stanisic, din minutul 19, fără emoţii mari însă pentru poarta lui Musso. În minutul 26, nigerianul Lookman a primit la 20 de metri, a trecut de un adversar şi a şutat din afara careului pentru 2-0. Grimaldo a trecut pe lângă gol, pentru germani, dar Musso a intervenit şi la pauză Atalanta a intrat cu avantaj de două goluri. În partea secundă, Leverkusen nu a reuşit să străpungă apărarea italienilor, ba mai mult, în minutul 75
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ademola Lookman şi-a completat hat-trick-ul, devenind primul jucător nigerian care marchează o triplă într-o finală de cupă europeană. Leverkusen a solicitat penalti în minutul 90, dar analiza VAR nu a confirmat şi Atalanta s-a impus cu 3-0, cucerind primul ei trofeu continental, şi reuşind, totodată să administreze prima înfrângere stagională campioanei Germaniei, după 51 de meciuri consecutive fără înfrângere.
ATALANTA: Musso - Djimsiti, Hien, Kolasinac (Scalvini 46) – Zappacosta (Hateboer 84), Ederson, Koopmeiners, Ruggeri (Toloi 90+1) - De Ketelaere (Pasalic 57), Scamacca (El Bilal Toure 84), Lookman. ANTRENOR: Gian Piero Gasperini
BAYER LEVERKUSEN: Kovar – Stanisic (Boniface 46), Tah, Tapsoba – Frimpong (Tella 81), Xhaka, Palacios (Andrich 68), Hincapie – Grimaldo (Hlozek 68), Wirtz (Schick 81), Adli. ANTRENOR: Xabi Alonso
Cartonaşe galbene: Djimsiti 22, Scamacca 35, Zappacosta 60, Koopmeiners 70 / Wirtz 35, Tapsoba 67, Andrich 73
Arbitri: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene (toţi din România).
Afla mai multe despre: istvan kovacs, finala europa league, repros, penalty, atalanta, bayer leverkusen