Garbine Muguruza, locul 3 WTA, tocmai ce a câştigat turneul de la Monterrey, rezultat în urma căruia şi-a consolidat această poziţie în ierarhia mondială.
Jurnaliştii nu au menajat-o însă la conferinţa de presă şi au vrut să afle opinia sa despre cei care spun că se înscrie la turneele mici pentru a lua puncte mai uşor şi la evită pe cele importante.
"Mă doare în cot de cei care spun asta. Îmi pare rău că trebuie să mă exprim aşa, dar eu sunt foarte mulţumită cu cariera mea. Îmi doresc să adun titluri, oriunde s-ar întâmpla acest lucru. Vreau să câştig, vreau să joc mai bine şi să lupt pentru locul unu mondial. Aşa gândesc, acestea sunt obiectivele mele", a declarat Garbine Muguruza, potrivit tennisworldusa.org.
În acest moment, Simona Halep are aproximativ 2.100 de puncte avans faţă de Muguruza în clasamentul mondial, jucătoare în faţa căreia a pierdut însă trei dintre cele patru confruntări directe.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: garbine muguruza, tenis, wta, simona halep