You are here:

Una dintre ele va fi declarată cea mai bună jucătoare de fotbal din lume. Cine sunt finalistele pentru premiul The Best

Una dintre ele va fi declarată cea mai bună jucătoare de fotbal din lume. Cine sunt finalistele pentru premiul The Best
Comentarii

Ada Hagerberg, Dzsenifer Marozsan şi Marta se luptă pentru premiul de cea mai bună jucătoare de fotbal feminin din lume. Dacă premiile dedicate fotbalului masculin sunt foarte mediatizate, prea puţină lume le cunoaşte pe cele trei finaliste de la fotbal feminin.

Ada Martine Stoismo Hagerberg este una dintre cele trei finaliste şi, în opinia specialiştilor şi a caselor de pariuri, principala candidată la câştigarea trofeului din acest an. Fotbalista în vârstă de 23 de ani evoluează la Olympique Lyon, în Franţa, una dintre cele mai puternice echipe din lume.

Ada Hagerberg a început fotbalul în ţara sa natală, iar la 15 ani era deja parte a naţionalei Sub 19 ani, calificată la Europeanul de tineret din 2011. După experienţe la nivel intern pentru Kolbotn şi Stabaek, Ada s-a transferat la una dintre forţele din Germania, Turbine Potsdam.

Din 2014 a ajuns la Lyon pentru care în 125 de meciuri a marcat 157 goluri. Ada Hagerberg este prima jucătoare de fotbal feminin care câştigă Balonul de Aur din Norvegia, trofeu acordat celui mai bun fotbalist din această ţară. În sezonul trecut, Ada Hagerberg a marcat 42 de goluri în 25 de meciuri pentru Lyon şi a contribuit la câştigarea Uefa Champions League decisiv.

Dzsenifer Marozsan are 26 de ani şi s-a născut în Ungaria, la Budapesta. La fel ca şi Hagerberg joacă la Lyon, în Franţa, după ce a petrecut aproape nouă ani în Germania la Saarbruken şi Frankfurt.

În ciuda faptului că este unguroaică, ea s-a mutat împreună cu familia sa în 1996 în Germania. Şi asta datorită tatălui său, Janos Maroszan, fotbalist profesionist, care semnase un contract cu FC Saarbruken. Interesant este că Dzsenifer Marozsan a început fotbalul la DJK Burbach, care nu avea o secţie de fotbal feminin, astfel că Dzsenifer a evoluat contra băieţilor.

Mijlocaşul lui Lyon are 86 de selecţii în naţionala Germaniei şi 32 de goluri. Este campioană Mondială la Sub 20 de ani cu naţionala de tineret a Germaniei şi a luat medalia de aur la Olimpiadă cu aceeaşi echipă.

Marta sau ”Pele cu fustă” aşa cum a fost supranumită decarul Braziliei este cea mai obişnuită cu aceste nominalizări. Ajunsă la 32 de ani, fotbalista celor de la Orlando Pride a marcat 13 goluri în sezonul trecut pentru noua sa echipă, dar nu golurile sunt ceea ce o recomandă pe Marta pentru astfel de premii.

Mică, iute, extrem de tehnică, spectaculoasă, puternică...Marta Vieira da Silva este considerată de mulţi iubitori ai fotbalului feminin drept cea mai mare jucătoare din toate timpurile. A fost declarată cea mai bună din lume de cinci ori, dar la noul premiu The Best a terminat pe doi în 2016, an în care s-a impus Carli Lloyd.

Cea mai bună jucătoare de fotbal din lume în 2016

1. Carli Lloys (Houston Dash)
2. Marta (FC Rosengard)
3. Melanie Behringer (Bayern Munchen)

Cea mai bună jucătoare de fotbal din lume în 2017

1. Lieke Mertens (FC Barcelona/FC Rosengard)
2. Carlo Lloyd (Manchester City)
3. Deyna Castellanos (Santa Clarita Blue Heat)

Performanţele finalistelor din acest an

Ada Hagerberg

  • - campioană în Franţa, unde a marcat 31 de goluri în 20 de meciuri
  • - câştigătoare de Liga Campionilor, cu record de goluri în competiţie (15 într-o singură ediţie)
  • - inclusă în echipa ideală a Ligii Campionilor

Dzenifer Marozsan

  • - câştigătoare de Liga Campionilor şi campionă în Franţa
  • - inclusă în echipa ideală a Ligii Campionilor
  • - căpitanul naţionalei Germaniei, care a câştigat primele şase meciuri în calificările pentru Cupa Mondială

Marta

  • - 13 goluri şi şase pase de gol prin care a condus Orlando Pride spre Play Off
  • - Inclusă în echipa sezonului din Statele Unite
  • - căpitanul naţionalei Braziliei care a câştigat Copa America 

Afla mai multe despre: dzsenifer marozsanmartaada hagerberg 

viewscnt
Articole similare