You are here:

Unchiul lui Tavi Popescu a intrat în direct şi a făcut lumină: „Mi-a zis mie care e marea lui problemă la FCSB!”

Unchiul lui Tavi Popescu a intrat în direct şi a făcut lumină: „Mi-a zis mie care e marea lui problemă la FCSB!”

FCSB

Comentarii

Tavi Popescu (20 de ani) trece printr-o criză de formă la FCSB, iar aşteptările sunt foarte ridicate în privinţa sa.

Unchiul lui Tavi Popescu a intrat în direct şi a făcut lumină: „Mi-a zis mie care e marea lui problemă la FCSB!”

Chiar dacă a mai avut şi momente de strălucire, impresia generală din acest start de sezon a fost că Tavi Popescu nu se ridică la nivelul aşteptărilor. Octavian Popescu (59 de ani), unchiul tânărului fotbalist de la FCSB, a ţinut să explice de unde au apărut aceste dificultăţi în jocul nepotului său. Concluzia este simplă: mutarea lui Tavi Popescu de pe poziţia sa de bază, cea de extremă stânga.

„A avut câteva nereuşite. Avea 19 ani, nu poţi spune că e matur. Nu are nici un caracter puternic, l-a afectat tot ce s-a întâmplat negativ în jurul lui. Greu şi-a mai depăşit aceste temeri. Îşi va reveni, are calităţi, am încredere în el. Sper să fie jucător de bază pentru echipa naţională. 

Din discuţiile cu el, problema a fost că a fost mutat de pe o parte pe alta, de pe un post pe altul. Avea nişte repere, nişte coordonate. La vârsta lui nu poţi să le ştii pe toate. O să joace bine şi în dreapta, dar cu timpul, când va căpăta încredere. Îşi pierduse nişte repere, a fost confuz, l-a inhibat şi nu a mai putut să fie acelaşi. 

A fost şi criticat mai dur, a picat într-o stare de nervozitate, de lipsă de răbdare, de lipsă de implicare, de fugă de joc. Starea de supărare te scoate din forma sportivă. Tavi a plecat de mai tânar decât mine de acasă. Eu la 16 ani am luat viaţa în piept, am plecat la Târgovişte, apoi la Craiova. Tavi a plecat şi mai de mic la Bucureşti (n.r. - la 15 ani, la Rapid). 

E obişnuit cu greutăţile şi sunt sigur că va trece peste momentele astea şi va reveni la o formă bună. E inventiv, pasează, finalizează, driblează. Se va ridica”, a declarat Octavian Popescu despre nepotul său, potrivit GSP.

Afla mai multe despre: tavi popescufcsbsuperliga 

viewscnt
Articole similare