You are here:

Unde era în momentul cutremurului Alexandru Maxim, fotbalistul lui Gaziantep! Situaţie de criză în Turcia: "La ei lipsesc trei, patru jucători şi directorul sportiv"

Unde era în momentul cutremurului Alexandru Maxim, fotbalistul lui Gaziantep! Situaţie de criză în Turcia: "La ei lipsesc trei, patru jucători şi directorul sportiv"

Special

Comentarii

Mijlocaşul român Alexandru Maxim, legitimat la clubul de fotbal din Gaziantep, a anunţat că este în siguranţă. Tricolorul a avut noroc şi n-a trăit drama care a urmat cutremurului devastator din Turcia, întrucât se află în Germania în aceste zile. Revenirea sa la Gaziantep FK este progamată în câteva zile, dar fotbalistul aşteaptă instrucţiunile clubului.

Alexandru Maxim, fotbalistul lui Gaziantep, este în siguranţă

  • Un cutremur foarte puternic, cu magnitudinea de moment evaluată de USGS la 7,8 s-a produs luni dimineaţă devreme, la adâncimea de 17,9 kilometri, în partea de sud a Turciei, în provincia Gaziantep, în apropiere de graniţa cu Siria. Până în acest moment, au fost raportate mii de decese şi răniţi în ambele ţări. 
  • În Turcia, 2.834 de clădiri s-au prăbuşit, potrivit AFAD, ceea ce ridică temeri privind un număr şi mai mare de morţi, pe lângă sutele de victime din Siria vecină.
  • Cel mai nou bilanţ total al victimelor din Siria este de 430 de morţi şi peste 1.284 de răniţi, potrivit agenţiei SANA, care transmite numei datele din zonele controlate de guvern. 

Alexandru Maxim, legitimat din 2020 la Gaziantep, este nevătămat, precum majoritatea fotbaliştilor clubului. Lotul de jucători nici măcar nu se afla în oraş, datorită programului echipei. Totuşi, fotbalistul român este la curent cu ce se întâmplă în Turcia. 

"Da, păstrez legătura cu cei de acolo, vorbesc aproape non-stop la telefon. Am persoane cunoscute, persoane dragi acolo. Din câte înţeleg sunt vreo 600 de clădiri dârmate prin oraş. Toată lumea s-a mobilizat foarte repede. Toată lumea e evacuată, nu au voie să stea în locuinţe, în apartamente. S-au creat nişte locuri din astea în săli de sport unde li se oferă cazare, mâncare. În acelaşi timp, echipele de salvare îi caută pe cei dispăruţi, e o situaţie neplăcută. 

La noi (n.r. - la echipa de fotbal Gaziantep FK) majoritatea erau plecaţi din oraş, pentru că am avut etapă în deplasare.

Din câte am înţeles, la Hatay (n.r. - Hatayspor) sunt probleme grave. Au fost câţiva salvaţi de sub dărâmături, dar lipsesc vreo trei, patru jucători şi directorul sportiv, care nu au fost găşiţi. Am văzut şi o declaraţie a antrenorului (n.r. - Volkan Demirel) lor care efectiv plângea şi spunea că e o situaţie de criză şi să fie ajutaţi. Situaţia e foarte neplăcută", a declarat Alexandru Maxim, pentru Orange Sport. 

Unde se află Alexandru Maxim, fotbalistul român legitimat la clubul din oraşul afectat de cutremurul din Turcia

"Sunt în Germania momentan. Sincer, mi-e şi frică să mă uit la imagini, dacă mă crezi. E o traumă ce s-a întâmplat în astea două zile. A fost un şoc, pentru că telefonul meu şi al prietenei mele era roşu. Nu înţelegeam ce se întâmplă, aveam câte 2000 de mesaje amândoi.  Toată lumea încerca să dea de noi, credeau că s-a întâmplat ceva. 

Mă gândesc la oamenii care sunt acolo. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că eram aici (n.r. - în Germania). La sfârşitul săptămânii ar trebui să ne întoarcem, dar aşteptăm veşti de la cei din cadrul clubului să vedem când ne putem întoarce. Aeroportul e închis, nu ştim în ce moment putem ajunge la Gaziantep", a mai spus Alexandru Maxim. 

Bilanţul cutremurului din Turcia şi Siria se apropie de 2.000 de morţi

Aproape 2.000 de persoane au fost ucise şi 10.000 au fost rănite în Turcia şi Siria, potrivit unui bilanţ încă provizoriu al seismului de suprafaţă, cu magnitudine de 7,8, care s-a produs luni dimineaţă devreme în această zonă, fiind urmat de replici deosebit de puternice, relatează Le Figaro.

Potrivit Agenţiei de gestionare a dezastrelor şi situaţiilor de urgenţă din Turcia (AFAD), cel puţin 1.014 persoane au murit şi 7.003 persoane au fost rănite în Turcia urma cutremurului din Turcia.

Articol scris de: Răzvan Ionaşcu

Afla mai multe despre: alexandru maximalexandru maxim gaziantepalexandru maxim turciacutremur turcia 

viewscnt
Articole similare