Cristi Balaj, preşedintele de la CFR Cluj, a vorbit despre parcursul excelent reuşit de echipa sa în startul campionatului.
„Unii făceau mişto de noi că vindem şi masa de masaj!” Cristi Balaj a explicat cum a revenit CFR-ul în lupta la titlu: „Nu a fost nimic întâmplător” | EXCLUSIV
După 11 meciuri jucate din actualul sezon, CFR Cluj ocupă locul secund în Superligă, la un singur punct în spatele celor de la FCSB. Jocul a început să convingă, iar elevii lui Andrea Mandorlini se simt din ce în ce mai bine pe teren, lucru confirmat chiar de Cristi Balaj.
„Sincer am avut ceva emoţii. A fost un test şi pentru noi să ne revenim. E o surpriză plăcută, chiar dacă au mai existat anumite sincope. Dar, în mare, la cum i-am văzut noi pe jucători când i-am ales, oarecum ne aşteptam. Am încercat să acoperim poziţiile cu jucători pe care i-am urmărit, deci nu a fost nimic întâmplător.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Îmi aduc aminte că unii făceau mişto de noi că mai avem puţin şi vindem şi masa de masaj, mi-a plăcut acea glumă făcută de Pandi (n.r. Basarab Panduru). Pandi rămâne sclipitor uneori, dar au fost pe bună dreptate acele semne de întrebare. Era greu de crezut că vom reuşi să facem o echipă care să joace bine şi care să lupte pentru trofee.
Ne-am dorit să jucăm şi în grupele europene, dar din păcate n-am reuşit să trecem de Adana. Dacă treceam de ei, cred că ajungeam în grupe”, a declarat Cristi Balaj la Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristi balaj, cfr cluj, superliga