You are here:

Universitatea Craiova cere reprogramarea meciului cu Dinamo la 4 martie

Universitatea Craiova cere reprogramarea meciului cu Dinamo la 4 martie
Comentarii

Preşedintele CSU Craiova, Marcel Popescu, solicită, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, ca meciul cu Dinamo, din Cupa României, să fie reprogramat pentru duminică, 4 martie.

“Domnule preşedinte Răzvan Burleanu,

'Fotbalul trăieşte prin suporteri', ne transmite Federaţia Română de Fotbal printr-unul dintre motto-urile ei, cu care noi, la Universitatea Craiova, suntem perfect de acord. Pentru că şi noi credem că fotbalul trăieşte prin suporteri, vrem ca reprogramarea derby-ului cu Dinamo să se facă pentru o dată la care cât mai mulţi suporteri să ajungă la stadion. Pentru că şi noi credem că fotbalul trăieşte prin suporteri, vrem să jucăm meciul cap de afiş al ”sferturilor” într-o zi tradiţională de fotbal. Pentru că şi noi credem că fotbalul trăieşte prin suporteri, vrem să jucăm derby-ul în condiţii ireproşabile atât în ceea ce priveşte confortul jucătorilor cât şi pe cel al spectatorilor. Pentru că şi noi credem că fotbalul trăieşte prin suporteri, va rugam chiar în numele lor, al suporterilor, să reprogramaţi meciul cu Dinamo pentru duminică, 4 martie. Pentru că duminică este o zi de fotbal, nu de lucru, pentru că duminică nu va mai fi cod portocaliu şi vremea va fi acceptabilă pentru a face şi a asista la sport, dar mai ales pentru că atât gazonul cât şi tribunele stadionului Ion Oblemenco se prezintă în condiţii excelente pentru găzduirea unui eveniment sportiv de înaltă ţinută.

Cu stimă, Marcel Popescu”, este scrisoarea conducătorului clubului U Craiova, conform ucv1948.ro.

Potrivit presei centrale, meciul a fost reprogramat pentru 13 martie. “Sperăm că anunţul privind reprogramarea meciului pe data de 13 martie 2018 este doar cu titlu de glumă”, a menţionat Marcel Popescu.

Partida CSU Craiova – Dinamo, din sferturile de finală ale Cupei României, era programată joi, dar a fost amânată din cauza vremii. În Cupa României s-a jucat în această săptămână, marţi, doar meciul Gaz Metan Mediaş – Astra Giurgiu, scor 1-0. Celelalte două sferturi de finală, FC Botoşani – CSM Poli Iaşi şi FC Hermannstadt – FCSB, au fost amânate.

Afla mai multe despre: cupa romanieiuniversitatea craiovadinamo,  

viewscnt
Articole similare