Universitatea Craiova vrea să înceapă perioada de "mercato" din vară cu un transfer al unui jucător de la o altă formaţie din Superliga.
Oltenii au pus ochii pe Rijad Sadiku, un fost internaţional bosniac la categoriile U21, U19 şi U17, anunţă Fanatik. Sadiku a fost transferat de FC Botoşani în vara anului 2022, de la Rudar Prijedor, formaţie din ţara sa natală, Bosnia şi Hertzegovina.
Fundaşul central în vârstă de 24 de ani este pe lista celor de la Universitatea Craiova, care sunt în căutarea unui fundaş central. Oltenii suferă în compartimentul defensiv în acest început de an şi vor să-şi reîmprospăteze opţiunile pe plan defensiv, din această vară.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În această iarnă, la echipa antrenată de Zeljko Kopic au fost aduşi Pyry Soiri şi Denil Maldonado, cu scopul de a întări defensiva echipei din Bănie. Universitatea Craiova este echipa cu a doua cea mai slabă defensivă, dintre cele şase echipe aflate, în prezent, pe locurile de play-off, cu 33 de goluri încasate în 26 de etape.
- 100.000 de euro este cota de piaţă a fotbalistului crescut de FK Sarajevo
Meciuri în prima ligă din Belgia pentru Rijad Sadiku
Un detaliu interesant din CV-ul fundaşului celor de la FC Botoşani este perioada sa petrecută în Belgia, la Mouscron. În 2018, belgienii plăteau 300.000 de euro celor de la FK Sarajevo, în schimbul tânărului fundaş bosniac.
Sadiku a petrecut doi ani în Belgia, dar a evoluat în doar trei partide, pentru Mouscron. Sadiku a mai jucat pentru Zrinjski Mostar, Mladost Kakanj şi Rudar Prijedor, pe parcursul carierei sale.
În acest sezon de Superliga, Sadiku a evoluat în opt partide pentru FC Botoşani. În ultimele şase partide, Sadiku a fost integralist, iar echipa sa a suferit un singur eşec, pe terenul celor de la FC Hermannstadt, cu scorul de 2-0. Sadiku a bifat încă 90 de minute în înfrângerea echipei sale din grupele Cupei României, cu U Cluj, scor 4-0.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- România şi-a ales reprezentantul pentru eEURO 2024! Răzvan Puiu va ataca titlul european la EA FC 24
- BREAKING | Interes major pentru un jucător de la FCSB! Şanse mari să plece după EURO 2024
- Meciul care l-a făcut pe MM Stoica să vină la stadion cu şase ore înainte de start: ”Mi-au ţinut loc nişte prieteni luptători” | EXCLUSIV
- Revoluţie la Bayern Munchen! Cinci titulari, pe picior de plecare după demiterea lui Thomas Tuchel
- AS Roma s-a calificat dramatic în optimile UEFA Europa League. Şahtior şi Galatasaray au părăsit competiţia
Afla mai multe despre: universitatea craiova, fc botosani, rijad sadiku