UPDATE 12:15 | Casele de bilete s-au deschis în cele din urmă cu o întârziere de două ore, iar fanii îşi pot achiziţiona la returul dintre SCM Craiova şi Kristiansand, nu mai mult de două de persoană însă!
Organizatorii vor astfel ca toată lumea să aibă şanse egale la achiziţionarea tichetelor şi, în acelaşi timp, să evite specula.
Corespondentul Telekom Sport de la transferuri Craiova anunţă că toate casele de bilete de la Sala Polivalentă din Craiova sunt încă închise. Fanii au venit în număr mare încă de la ora 10:00 pentru a-şi cumpăra tichete la returul finalei Cupei EHF cu Kristiansand, care va avea loc vineri, de la ora 19:30, în direct la Telekom Sport.
Decizia a fost luată tocmai din cauza fanilor prezenţi la Sala Polivalentă. Organizatorii au anunţat că nu se pot achiziţiona mai mult de patru bilete de persoană, motiv pentru care suporterii au început vociferările.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
SCM Craiova a pierdut la o diferenţă de patru goluri meciul din Norvegia, scor 22-26, astfel că păstrează şanse decente să câştige trofeul chiar în faţa propriilor suporteri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cupa ehf, craiova, kristiansand, handbal