Cel mai bogat rus din anul 2003, Mikhail Khodorkovsky, oligarhul exilat de Kremlin, a anunţat următorii paşi ai lui Vladimir Putin, "care se află în război cu SUA şi NATO".
Mikhail Khodorkovsky locuieşte în Londra şi lansează, constant, critici publice împotriva şefului statului rus. El a acuzat că a fost închis politic şi a fost nevoit să-şi părăsească ţara natală, iar pentru BBC a dezvăluit care sunt următoarele ţări vizate de Vladimir Putin, dacă situaţia nu va fi detensionată.
Conform Businessinsider.com, oligarhul aflat în conflict cu Putin a transmis că ţările baltice, Estonia, Letonia şi Lituania vor fi următoarele state atacate, în flancul estic al NATO.
"Trebuie să înţelegem că, în capul lui, Putin este în război, dar nu cu Ucraina. Este în război cu Statele Unite şi NATO. A spus asta de mai multe ori.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Propagandiştii săi au început deja să pregătească societatea rusă pentru un atac asupra ţărilor NATO. Ei vorbesc constant despre asta. Este pregătirea opiniei publice ruse pentru asta.
Sunt absolut convins că, dacă Putin decide că a câştigat în Ucraina, acesta nu va fi ultimul pas, ultimul război. Următorii paşi vor fi ţările baltice”, a declarat Mikhail Khodorkovsky pentru CNN.
Foto: Mikhail Khodorkovsky
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cine e Mikhail Khodorkovsky
Afaceristul a fost preşedintele companiei petroliere Yukos, care l-a transformat în cel mai bogat om din Rusia în 2003, cu o avere estimată la 15 miliarde de dolari.
Ulterior, el a fost condamnat de instanţă la nouă ani de închisoare pentru fraudă şi evaziune fiscală. Putin a ordonat eliberarea şi graţierea lui opt ani mai târziu. Cu toate acestea, Khodorkovsky declară că pedeapsa sa a fost luată politic, deoarece unul dintre miniştrii lui Putin a ordonat arestarea din cauza finanţării sale a partidului de opoziţie, potrivit oligarhului.
Locuitorii Kievului care au fugit din calea ruşilor, îndemnaţi de Kliciko să nu se întoarcă ”cel puţin o săptămână”
Locuitorii Kievului care au fugit din calea invaziei ruse sunt îndemnaţi de către primarul Vitali Klociko, multiplul campion din box, să se întoarcă în capitală ”cel puţin (peste) o săptămână”, deoarece oraşul ar putea fi bombardat din nou, relatează AFP.
Pe de altă parte, oraşul portuar Mariupol (sud-est) a fost distrus în proporţie de ”90%”, iar ”40% dintre infrastructuri” sunt ”irecuperabile”, anunţa luni primarul Vadim Boicevo.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a efectuat luni o vizită la Bucea, un oraş situat în apropiere de Kiev, recucerit recent de trupe ucrainene, în care aramata rusă este acuzată de aptul că a comis un ”masacru” al populaţiei civile.
Foto: Vitali şi Vladimir Kliciko, în mijlocul acţiunii din Ucraina
- Citește și
- Abramovich a cumpărat alt club: "A ajuns la un acord" | BREAKING NEWS
- Răspunsul impresarului care a fost acuzat de Bănel Nicoliţă că i-a distrus cariera. ”Nimic nu l-a împiedicat şi pe el să îşi depăşească nivelul!”
- "Cazul" Eric Abidal se complică: "Dovezile de rudenie între fostul fotbalist şi donatorul său de ficat sunt incomplete"
Afla mai multe despre: mikhail khodorkovsky, vitali şi vladimir kliciko, vladimir putin, rusia, ucraina