Rapid nu a ajuns la un acord cu CFR Cluj pentru transferul lui Kader Keita, deşi negocierile dintre cele două cluburi ”feroviare” erau într-o stare avansată.
Cristi Balaj, preşedintele CFR-ului, a dezvăluit că giuleştenii le-au oferit ardelenilor o sumă de bani, plus Mattias Kait, în schimbul lui Kader Keita, însă conducerea din Gruia a refuzat oferta înaintată de Dan Şucu.
”Nu neapărat că vrem să scăpăm de jucători, că dacă ar fi aşa i-am lăsa să plece gratis. Noi pentru Keita am avut ofertă din zona arabă mult mai mare. Nu s-a materializat acel transfer. Noi am încercat să intrăm cu cât mai mulţi jucători valoroşi în play-off (n.r. – de Conference League)”, a spus Cristi Balaj, la Fanatik.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dan Şucu a încercat să-l dea la schimb pe Kait pentru Keita, dar CFR a spus ”pas”
Astfel, este de aşteptat ca Mattias Kait să părăsească gruparea giuleşteană în viitorul apropiat. În vârstă de 26 de ani, mijlocaşul estonian nu a prins niciun minut în cele două jocuri ale Rapidului cu Şumudică pe bancă şi, mai mult decât atât, a pierdut primul 11 la echipa naţională, pentru care a fost indispensabil în ultimii ani.
Kait a sosit la Rapid în 2022 de la Bodo/Glimt, fiind unul dintre cei mai vechi componenţi din actualul lot. De-a lungul carierei, Kait a mai jucat pentru Levadia, Fulham, Ross County şi Domzale.
- Cota sa de piaţă este evaluată de Transfermarkt la 800.000 de euro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.