Fostul internaţional german Markus Babbel, acum antrenor al echipei australiene Western Sydney Wanderers, a declarat că multiplul campion olimpic în probele de 100 şi 200 metri, Usain Bolt, nu are şanse de a deveni fotbalist profesionist, informează marca.com.
"L-am văzut jucând şi, cu toată dragostea mea, nu cred că poate deveni fotbliast profesionist nici într-o sută de ani. E senzaţional ca acţiune de marketing pentru că a atras multă atenţie către A-League. Dar nu poţi să o iei în serios", a declarat fostul jucător al echipelor Liverpool, Bayern Munchen, VfB Stuttgart şi Hamburger SV pentru cotidianul elveţian Blick.
Bolt, multiplu campion olimpic şi deţinătorul al recordurilor în probele de 100 şi 200 de metri, doreşte o carieră de jucător de fotbal, el alegând Australia pentru început. Usain Bolt a marcat, săptămâna trecută, primele goluri ca fotbalist, în victoria pe care echipa sa, Central Coast Miners, a obţinut-o, cu scorul de 4-0 (2-0), cu South West United, într-un amical.
Bolt nu a semnat încă un contract de profesionist, dar a fost deja testat antidoping. Campionatul australian de fotbal A-League va începe în acest week-end, iar echipa lui Bolt are meci duminică.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: usain bolt, liverpool, bayern munchen