You are here:

"Va fi formidabil pentru fani!" Anunţul făcut de organizatorii US Open înainte de startul ediţiei din acest an

"Va fi formidabil pentru fani!" Anunţul făcut de organizatorii US Open înainte de startul ediţiei din acest an

Tenis

Comentarii

Complexul Billie Jean King National Tennis Center de la Flushing Meadows, care găzduieşte al patrulea grand slam al anului, US Open, beneficiază de o a doua arenă acoperită, Louis Armstrong Stadium.

Potrvit New York Times, arena Louis Armstrong a trecut prin proces de reconstrucţie, care a costat 200 de milioane de dolari. În afara acoperişului retractabil, capacitatea stadionului a fost mărită de la 10.000 de locuri la 14.000 de locuri.

Noua arena beneficiază de un sistem de ventilaţie natural, unic în lume, cu plăci de teracotă montate pe faţadă. Acoperişul se închide în şase minute, la fel ca pe arena principală Arthur Ashe. Acoperişul acesteia din urmă, stadion de peste 23.000 de locuri, a fost inaugurat în 2016, după o investiţie de 180 de milioane de dolari.

Reconstrucţia celui de-al doilea teren face parte dintr-un plan pe cinci ani al federaţiei americane de modernizare a complexului de la Flushing Meadows, în valoare de 600 de milioane de dolari.

"Va fi formidabil pentru fani. Cu două acoperişuri putem să rotim orice jucător de top pe cele două stadioane. Suporterii vor puterea vedetelor, dar, mai întâi, noi dorim să oferim fiecărui jucător posibilitatea de a concura la cel mai înalt nivel al său", a declarat David Brewer, directorul turneului.

US Open se va desfăşura între 27 august şi 9 septembrie.

Afla mai multe despre: us openarena acoperita 

viewscnt
Articole similare