You are here:

Valentin Mihăilă a atras laudele unui fost mare fotbalist din Italia: „Totul s-a schimbat după golul lui”

Valentin Mihăilă a atras laudele unui fost mare fotbalist din Italia: „Totul s-a schimbat după golul lui”

Serie A

Comentarii

Parma a învins-o pe AS Roma, cu scorul de 2-0, primul gol fiind marcat chiar de Valentin Mihăilă din pasa lui Dennis Man.

O victorie total neaşteptată pentru formaţia Parma, care a bifat primul succes după aproape patru luni! Parma nu mai câştigase în Serie A de pe 25 noiembrie 2020. Antonio Cassano, fostul mare fotbalist din Serie A, a vorbit despre succesul Parmei şi a subliniat importanţa golului marcat de internaţionalul român.
„Pentru prima oară în acest an trebuie să spun că nu mi-a plăcut deloc cum a jucat AS Roma. Parma a început meciul într-o manieră defensivă, dar apoi a venit golul lui Mihăilă şi totul s-a schimbat. Jucătorii de la Roma au comis multe greşeli, niciodată nu erau primii la minge. Nu cred că a fost vreo problemă de ordin fizic, Fonseca nu poate invoca această scuză. AS Roma a arătat foarte rău la Parma, nu au reuşit să producă nimic", a spus Cassano, citat de Parma Live.
Românii Valentin Mihăilă şi Dennis Man au fost decisivi pentru Parma, care a obţinut o super victorie cu AS Roma în etapa a 27-a, scor 2-0. În minutul 9, Man a pasat, iar Mihăilă a marcat.

Man şi Mihailă l-au lăsat cu gura căscată pe fiul patronului de la Parma

Cei doi fotbalişti i-au uimit pe italieni şi l-au dat pe spate pe fiul patronului miliardar Krause.
Prestaţia celor doi „tricolori” l-a impresionat pe fiul patronului, care a ţinut să îşi exprime opinia pe contul de Twitter. Oliver s-a întrebat, într-un text scris în limba engleză: „Cum se zice «Forza Parma» în română?”.

  •     8 a fost nota lui Mihăilă în Gazzetta dello Sport, cel mai important cotidian din Italia
  •     7,5 a fost nota primită de Man, după pasa perfectă spre Mihăilă


CE A SCRIS GAZZETTA DELLO SPORT:

„O victorie de aur pentru Parma, un eşec care pică greu pentru Roma. Pe Tardini, cele două extreme ale galben-albaştrilor, Man şi Mihăilă, au fost de neoprit în majoritatea timpului. Sprinturi, tehnică, driblinguri, au atacat mereu spaţiile libere. Cei doi români au făcut diferenţa. Românii la putere! Parma a reuşit prima victorie după 4 luni. Avantajul gazdelor s-a creat rapid, când Man l-a driblat pe Kumbulla şi a centrat perfect în zona de mijloc a careului, unde Mihăila a venit nemarcat şi a înscris. Viteza şi tehnica celor doi români din benzile Parmei au pus în dificultate apărarea Romei de fiecare dată”.

Afla mai multe despre: valentin mihailaserie aparma 

viewscnt
Articole similare