Parma s-a impus în faţa echipei Pisa, cu scorul de 2-1, într-un meci din etapa a 3-a din Serie B.
Fabio Pecchi, antrenorul Parmei, l-a lăudat pe internaţionalul român care a jucat titular pentru echipa sa în confruntarea cu Pisa, scor 2-1.
”Mi-a plăcut spiritul echipei, ce a fost pe teren, pe bancă şi în vestiar. Am văzut o reacţie bună la scorul de 1-1, a fost dorinţa de a reveni, şi acest spirit a fost răsplătit cu victoria pe final.
Mihăilă a revenit după mult timp. Mi-a plăcut mult de el. Este un climat de egalitate la echipă. Cei care sunt în cele mai bune condiţii, vor juca, şi cei care nu sunt, trebuie să fie pregătiţi la fiecare meci, chiar şi cei care nu au mai jucat de mult timp”, a spus tehnicianul Parmei, conform ParmaLive.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- 2,7 milioane de euro este cota de piaţă a lui Mihăilă, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com
Probleme pentru Dennis Man
N-a durat prea mult. Dennis Man s-a rupt din nou şi ratează meciurile naţionalei
La fel cum s-a întâmplat de atâtea şi atâtea ori de la transferul său în Italia, Man s-a accidentat fix când traversa o perioadă bună ca formă sportivă.
Acum, internaţionalul român a acuzat probleme medicale la una dintre şedinţele de pregătire ale celor de la Parma. Este vorba despre o accidentare musculară la piciorul stâng.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: valentin mihăilă, pisa, serie b, parma