You are here:

Vassaras a analizat fazele controversate de arbitraj din prima etapă a Superligii: 5 decizii corecte, 2 incorecte. Verdictul la Rapid - Sepsi

Vassaras a analizat fazele controversate de arbitraj din prima etapă a Superligii: 5 decizii corecte, 2 incorecte. Verdictul la Rapid - Sepsi

Fotbal

Comentarii

Kyros Vassaras, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a făcut analiza video a unor decizii luate de arbitri în partidele din prima rundă a Superligii.

În opinia şefului Comisiei Centrale a Arbitrilor, în urma analizărilor celor mai controversate şapte faze ale rundei, cinci dintre decizii au fost luat corect, în timp ce două situaţii ar fi putut avea alt deznodământ.

Decizii corecte la Rapid - Sepsi şi FCU - FCSB

Faza de ofsaid de la meciul Rapid - Sepsi: decizia corectă, deoarece Pavol Safranko îi blochează vederea lui Horaţiu Moldovan.

Faza de posibil ofsaid la meciul FCU Craiova - FCSB: decizie corectă, deoarece Haruţ nu-i blochează raza vizuală portarului, în momentul în care David Miculescu trimite mingea spre poartă.

Fază posibil fault în careu, la Rapid - Sepsi: decizie corectă. Faultul asupra lui Braun are loc în afara careului

Faza acordării penalty-ului la Petrolul - U Cluj: decizie corectă. Piţian are braţul depărtat de corp.

Faza executării penalty-ului la Petrolul - U Cluj: decizie incorectă! Centralul trebuia să repete lovitura, deoarece un jucător al clujenilor - Mihai Bordeianu - era în careu în momentul executării. În plus, a şi jucat mingea respinsă de Andrei Gorcea.

Faza executării penalty-ului la Oţelul - UTA: decizie corectă. Portarul are piciorul pe linie, iar mingea respinsă de Iacob este jucată de un fotbalist care, în momentul executării, era în afar careului.

Faza faultului făcut de către Gustavo Marins, în Hermannstadt - Farul: decizie incorectă! Intrarea lui Marins cu talpa pe gamba lui Paraschiv nu are intensitate mare, însă poate provoca o accidentare serioasă jucătorului, iar cea mai indicată sancţiune ar fi fost acordarea cartonaşului roşu, nu galben.

EXPLICAŢIILE VIDEO oferite de şeful CCA

Afla mai multe despre: vassarasccaarbitraj 

viewscnt
Articole similare