Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a făcut o mutare de ultim moment în lotul lui Toni Petrea, la recomandarea lui Ilie Dumitrescu, fostul antrenor al echipei. La echipă a apărut încă un atacant, care i-ar putea lua locul lui Ante Vukusic, cel care l-a dezamăgit pe omul de afaceri.
FCSB şi-a căutat atacantul ideal în ultimele sezoane, dar nu l-a găsit. Rând pe rând, Sergiu Buş, Alexandru Buziuc şi Ante Vukusic au eşuat să-l impresioneze pe Gigi Becali, iar fostul preşedinte de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam, a avut o explicaţie pentru ce se întâmplă cu atacanţii de la FCSB.
Gigi Becali a adus un fotbalist la FCSB după recomandarea lui Ilie Dumitrescu
FCSB a suferit pe faza ofensivă odată cu plecarea lui Dennis Man în Serie A, la Parma, dar s-a putut baza, în continuare, pe Florin Tănase, cel care e golgheterul Ligii 1, cu 17 goluri marcate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru a mai regla din problemele din atac, Gigi Becali a adus încă un atacant, lângă Alexandru Buziuc şi Ante Vukusic, după ce Florin Tănase a recunoscut, încă o dată, cu nu se simte confortabil pe acel post.
Astfel, tânărul Andrei Istrate a fost promovat de la echipa secundă sub comanda lui Toni Petrea, conform Playsport.
Mutarea e cu atât mai interesantă cu cât a fost făcută după ce Gigi Becali l-a ascultat pe Ilie Dumitrescu, susţine sursa citată. Se pare că omul de afaceri l-a urmărit pe fostul fotbalist al naţionalei României şi i-a acordat o şansă tânărului de 18 ani. Andrei Istrate va fi luat în lot de Toni Petrea pentru meciul cu UTA Arad şi poate juca în deplasare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gigi Becali a anunţat soarta lui Ante Vukusic
Venirea lui Andrei Istrate la prima echipă a FCSB-ului coincide cu perioada în care Gigi Becali s-a săturat de Ante Vukusic. Atacantul care mai are contract până în vară a fost anunţat cum va arăta restul perioadei sale la echipa din Bucureşti.
”Vukusic rămâne la noi doar ca să se antreneze, să mai pună nişte carne pe el. De jucat, nu cred! Mai intră doar pe uşă, pe teren nu cred. Ce să mai fac? Am văzut ce era de văzut”, a declarat finanţatorul FCSB, conform Gazetei Sporturilor. Vukusic nu a marcat la FCSB de când a fost transferat.
Meciul UTA Arad - FCSB are loc sâmbătă, de la 20:00, pe Telekom Sport 1 şi Telekomsport.ro.
Afla mai multe despre: andrei istrate, ilie dumitrescu, gigi becali, fcsb, fcsb transferuri, gigi becali ilie dumitrescu