Elias Charalambous (42 de ani) este cel care conduce destinele celor de la FCSB în acest final de sezon, în care echipa lui Gigi Becali încă trage pentru primul titlu din 2015 încoace. Despre venirea antrenorului cipriot a vorbit şi Florin Gardoş (34 de ani).
Elias Charalambous este cel mai nou nume de pe banca tehnică a celor de la FCSB.
Tehnicianul cipriot este al patrulea antrenor cu licenţă Pro în posesie la cârma echipei bucureştene în acest sezon, după Toni Petrea, Nicolae Dică şi Leo Strizu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Venirea lui Elias Charalambous a adus linişte la echipă, dar dilema continuă: ”Nu ştiu cine ia deciziile”. Cine se bucură de autoritate la FCSB | EXCLUSIV
Florin Gardoş, fost jucător important în ultima mare generaţie a FCSB-ului, a vorbit despre cea mai nouă ”achiziţie” a roş-albaştrilor la nivelul conducerii tehnice.
Gardoş consideră că aducerea lui Elias Charalambous este o veste bună pentru FCSB în acest final de sezon, mai ales că, cel puţin aparent, ”s-a integrat rapid”, dar are o dilemă: care este relaţia acestuia cu Mihai Pintilii.
”A adus ceea ce era nevoie în momentul acesta, adică o faţă pe bancă, un antrenor principal, să nu mai existe aceste discuţii care au tot existat şi în presă vizavi de şcoala de antrenori.
În ceea ce-l priveşte, am văzut că e vocal, pare că s-a integrat rapid. Cred că asta e cel mai important, că e cineva pe bancă, ţine jucătorii în priză.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Eu sunt convins că lucrează foarte mult cu Pintilii. Nu ştiu cine ia deciziile, dar e clar că cel puţin pentru moment e o variantă bună”, a declarat Gardoş, pentru Orange Sport.
Elias Charalambous a fost acontat de FCSB la data de 30 martie şi a debutat cu dreptul la conducerea tehnică a echipei.
Sub comanda sa, bucureştenii încă nu au cunoscut eşecul, reuşind două victorii, cu Sepsi (2-1) şi cu Farul (2-1), şi o remiză, cu CFR (1-1), în play-off.
Elias Charalambous a fost încântat după victoria extrem de importantă obţinută de FCSB contra liderului Farul Constanţa.
”Acesta e stilul meu (n.r. că este agitat pe margine). V-am spus că aşa mă manifest. Avem jucători de calitate. Concentrarea noastră a fost la capacitate maximă. Încercăm să jucăm foarte bine.
Jucătorii s-au antrenat foarte bine, de când am ajuns eu aici. Sunt foarte fericit că sunt membru al acestei echipe.
Avem multe puncte pe care trebuie să le îmbunătăţim, dar la atitudine stăm bine”, afirma antrenorul cipriot, după meciul de pe Arena Naţională.
- Citește și
- Prima ofertă primită de Măldărăşanu înaintea noului sezon a fost dezvăluită: ”Începem discuţiile imediat după meci”
- Câte puncte ţinteşte FCSB în deplasările cu Rapid şi Universitatea Craiova. MM Stoica: ”Aş semna pentru ele” | EXCLUSIV
- Gică Popescu i-a răspuns lui Gigi Becali, după ce patronul de la FCSB a afirmat că Farul ar fi ajutată de arbitri
Afla mai multe despre: fcsb, charalambous, pintilii