You are here:

Veste bună din Italia. Portarul Atalantei s-a vindecat de coronavirus

Veste bună din Italia. Portarul Atalantei s-a vindecat de coronavirus

Serie A

Comentarii

Clubul Atalanta Bergamo a anunţat, joi, că portarul Marco Sportiello s-a vindecat de coronavirus.

“Atalanta BC anunţă că fotbalistul Marco Sportiello, care a fost testat de două ori într-un interval de 48 de ore, a obţinut un rezultat negativ la Covid-19”, se arată pe site-ul grupării italiene.

Conform protocolului, Sportiello va efectua zilele următoare toate investigaţiile necesare şi apoi îşi va putea relua activitatea fizică individuală, a precizat Atalanta.

Sportiello a fost testat pozitiv cu coronavirus la 20 martie, iar o lună mai târziu, în aprilie, rezultatul altui test pentru depistarea Covid-19 a fost de asemenea pozitiv.

Marco Sportiello este de obicei rezervă la Atalanta (titular e Pierluigi Gollini), însă la 10 martie a fost pe teren la meciul cu Valencia, din deplasare, din manşa a doua a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, câştigat de formaţia din Bergamo, cu scorul de 4-3. După acea partidă, Valencia a anunţat că o treime din lot şi din personalul clubului a fost infestată cu coronavirus.

Afla mai multe despre: sportiello 

viewscnt
Articole similare