Florin Pîrvu (49 de ani), antrenorul lui FC Voluntari, trece prin momente cumplite.
Florin Pîrvu (49 de ani), antrenorul lui FC Voluntari, trece prin momente cumplite.
Oana Alina Pîrvu, soţia antrenorului Florin Pîrvu (49 de ani), de la FC Voluntari, a decedat la vârsta de doar 47 de ani.
Clubul din Ilfov a compus un mesaj prin care îi doreşte cele mai sincere condoleanţe antrenorului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Sincere condoleanţe, Florin Pîrvu! Cu tristeţe în inimi, transmitem gândurile noastre cele mai bune şi rugăciunile noastre către Florin Pîrvu a cărui soţie, Oana Alina Pîrvu, a trecut în nefiinţă, la doar 47 de ani.
Suntem profund îndureraţi de pierderea dumneavoastră, Mister! Va suntem aproape în aceste momente şi sperăm că veţi găsi puterea şi liniştea necesare pentru a depăşi această imensă pierdere. Dumnezeu să o odihnească în pace”, au transmis cei de la FC Voluntari, pe contul oficial de Facebook.
Pîrvu a retrogradat cu ilfovenii, care au încheiat sezonul pe locul 15, penultimul, iar în stagiunea următoare vor evolua în Liga 2.
Sezonul viitor în Liga 2 se anunţă a fi foarte competitiv, cu echipe precum Chindia Târgovişte, Concordia Chiajna, FC Argeş şi Corvinul Hunedoara care îşi doresc şi ele promovarea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florin pîrvu, deces, fc voluntari