Spaniolul Alvaro Morata, noul atacant al echipei italiene AC Milan, va lipsi 2-3 săptămâni din cauza unei accidentări la cvadricepşi, pe care a suferit-o sâmbăta trecută la debutul său ca ''rossonero'' împotriva lui Torino (2-2) în Serie A.
Morata, după cum a relatat marţi presa italiană, a intrat pe San Siro pentru a juca ultima jumătate de oră cu o problemă musculară, care, în cele din urmă, s-a transformat într-o accidentare mai gravă, care îl va obliga să rateze următoarele două meciuri din Serie A, cu Parma şi Lazio, ambele acasă. El a marcat primul gol al milanezilor în meciul cu Torino.
De asemenea, este în pericol şi participarea sa în Liga Naţiunilor cu echipa Spaniei, deţinătoarea trofeului. Căpitanul actualei campioane europene va rata cu siguranţă duelul de pe 5 septembrie cu Serbia din cauza suspendării şi s-ar putea să nu fie recuperat pentru duelul cu Elveţia din 8 septembrie.
Sârbul Luka Jovic şi elveţianul Noah Okafor vor lupta pentru titularizare pe postul de vârf după accidentarea spaniolului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: morata