Răzvan Marin este unul dintre cei mai importanţi jucători de la Empoli, dar evoluţia sa în ultima partidă nu a fost pe placul italienilor, iar jurnaliştii l-au luat în vizor. Mijlocaşul român a fost inclus în cel mai slab prim ”11” al celei mai recente runde din Serie A.
Răzvan Marin (26 de ani) a fost integralist în partida pierdută de Empoli în faţa lui Juventus, scor 0-4, în etapa a 11-a din Serie A.
Pentru evoluţia sa, mijlocaşul de 26 de ani a primit nota 5, din partea jurnaliştilor de la TuttoMercatoWeb.
Astfel, sursa citată a alcătuit un prim ”11” al celor mai slabi fotbalişti ai ultimei etape din campionatul italian. Au fost luaţi în considerare jucătorii care au primit nota 4,5 sau 5.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cel mai slab prim ”11” al etapei a 11-a din Serie A:
Michele Di Gregorio (Monza) – Lorenzo Venuti (Fiorentina), Valentin Antov (Monza), Caleb Okoli (Atalanta) – Federico Dimarco (Inter), Marten de Roon (Atalanta), Răzvan Marin (Empoli), Morten Hjulmand (Lecce) – Joaquin Correa (Inter), Luis Muriel (Atalanta), Cyriel Dessers (Cremonese)
În runda precedentă, cu Răzvan Marin evoluând doar pe finalul partidei, Empoli s-a impus în faţa nou-promovatei Monza, scor 1-0.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Cristiano Ronaldo a revenit la antrenamentele lui Manchester United. Cum a fost posibil
- Gigi Becali a anunţat schimbarea de strategie şi aşteaptă 500.000 de euro la FCSB
- Tur de forţă pentru selecţioner. Edward Iordănescu merge în Qatar să studieze adversara României. Câte meciuri vede în cele cinci zile petrecute la Cupa Mondială
Afla mai multe despre: razvan marin, serie a