You are here:

Veste ŞOC! Nicolae Stanciu pleacă de la Slavia Praga. Anunţul făcut în Cehia, este implicat şi preşedintele ţării

Veste ŞOC! Nicolae Stanciu pleacă de la Slavia Praga. Anunţul făcut în Cehia, este implicat şi preşedintele ţării galerie foto
Comentarii

Aventura lui Nicolae Stanciu (26 de ani) la Slavia Praga este aproape de sfârşit, chiar dacă internaţionalul român a fost transferat în vara acestui an. Situaţia campioanei din Cehia este una disperată, iar anunţul a fost făcut chiar de către preşedintele ţării.

China va înceta să mai introducă bani în Cehia, după ce a fost încheiat pactul între Beijing şi Praga, care erau oraşe înfrăţite. Motivul este faptul că Praga s-a retras din pactul "One-China", în care este menţionat că ţara asiatică nu recunoaşte independenţa Taiwanului. Astfel, China va înceta finanţarea clubului Slavia Praga, anunţul fiind făcut chiar de către preşedintele ţării, Milos Zeman. 

"China reacţionează prin măsuri de represalii. Unele companii aeriene care urmau să zboare spre Praga au trebuit să fie duse către Croaţia, însă, cel mai important, finanţarea clubului Slavia Praga va fi oprită. După cum ştiţi, Slavia a fost cea mai de succes investiţie făcută de China în Cehia", a declarat preşedintele Cehiei, potrivit site-ului expats.cz. 

Astfel, fără finanţare din China, Slavia Praga ar trebui să se despartă de jucătorii cei mai costisitori, printre care se află şi Nicolae Stanciu. Internaţionalul român, transferat în vară de la Al Ahli, este cel mai scump jucător din istoria clubului. 4 milioane de euro a costat Stanciu, care, din informaţiile apărute în presă, ar avea un salariu anual de 1,2 milioane de euro.

SLAVIA PRAGA A RĂMAS FĂRĂ BANII DIN CHINA. REACŢIA CLUBULUI 

Jaroslav Tvrdik, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Slavia, nu a negat informaţia, doar a declarat că apreciază faptul că preşedintele ţării consideră Slavia Praga cea mai de succes investiţie din Cehia. De asemenea, purtătorul de cuvânt al clubului s-a rezumat la a spune doar că echipa se concentrează pe meciul cu FC Barcelona, care va avea loc în grupele UEFA Champions League. 

Slavia Praga are proprietari chinezi de patru ani, iar banii pompaţi în club a ajut gruparea din capitala Cehiei să câştige titlul în sezoanele 2016-2017 şi 2018-2019, iar în acest sezon Slavia joacă în grupele UEFA Champions League după o absenţă de 12 ani. 

NICOLAE STANCIU PLEACĂ DE LA SLAVIA PRAGA 

Însă nu doar internaţionalul român poate părăsi echipa din Cehia, ci şi alt jucător important: Peter Olayinka. Nigerianul în vârstă de 23 de ani a fost cel mai scump transfer din istoria clubului până la venirea lui Stanciu. El a fost adus în sezonul 2018-2019 de la Genk pentru 3,2 milioane de euro şi este atacantul numărul 1 de la Slavia. 

De altfel, Slavia a făcut mai multe transferuri pe bani mulţi în ultimii ani, iar doi au venit chiar din Liga 1. Unul este Alexandru Băluţă, venit de la U Craiova, pentru 2,65 milioane de euro în sezonul 2018-2019. Celălalt este camerunezul Ngadeu, pentru care FC Botoşani a încasat nu mai puţin de 1,4 milioane de euro. Între timp, fundaşul a ajuns la Genk pentru 4,5 milioane. 

Slavia Praga se află în grupa morţii din acest sezon de Liga Campionilor, alături de Inter, Barcelona şi Borussia Dortmund. În prima etapă, Slavia a făcut egal cu Inter, 1-1, în timp ce în al doilea meci a pierdut, pe teren propriu, 0-2, cu Dortmund. În campionat este pe primul loc şi se îndreaptă spre al doilea titlu consecutiv. 

Afla mai multe despre: nicolae stanciuslavia praga 

viewscnt
Articole similare