Chelsea se va despărţi, cel mai probabil, la finalul sezonului de brazilianul Willian (31 de ani). Anunţul a fost făcut chiar de către jucător.
Willian a acordat un interviu pentru Fox Sports Brazilia în care a vorbit despre negocierile pe care le poartă cu oficialii grupării londoneze cu privire la un nou contract.
"Toată lumea ştie că îmi expiră contractul în câteva luni. Va fi dificil să rămân pentru că Chelsea mi-a oferit un nou contract pe doi ani şi eu vreau pe trei ani", a declarat brazilianul. Din 2013 la Chelsea, Willian a mai spus că în acest moment ia în calcul fiecare opţiune şi poate semna cu orice club doreşte. În trecut, el a fost dorit şi de FC Barcelona.
În perioada petrecută la Chelsea, Willian a câştigat două titluri în Premier League, a jucat 329 de meciuri pentru londonezi, în care a marcat 59 de goluri şi a oferit 59 de assist-uri. Pe poziţia sa, Chelsea l-a transferat deja pe Hakim Ziyech de la Ajax Amsterdam.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.