You are here:

Veste uriaşă pentru Ansu Fati. Puştiul de 16 ani a prins convocarea la naţionala mare a Spaniei

Veste uriaşă pentru Ansu Fati. Puştiul de 16 ani a prins convocarea la naţionala mare a Spaniei

FC Barcelona

Comentarii

Ansu Fati, atacantul celor de la FC Barcelona, în vârsta de 16 ani, se află pe lista preliminară a jucătorilor naţionalei de seniori a Spaniei convocaţi de selecţionerul Robert Moreno pentru meciurile cu Norvegia şi Suedia, din preliminariile EURO 2020, informează postul Cadena Ser, citat de presa spaniolă.

Convocarea lui Fati la prima reprezentativă a Spaniei este surprinzătoare, după ce el fusese anunţat în lotul extins al naţionalei U17 pentru Cupa Mondială programată între 26 octombrie şi 17 noiembrie, în Brazilia, şi după ce Moreno afirmase că integrarea jucătorului în echipele naţionale ar trebui să se facă pas cu pas.

Clubul Barcelona se opune convocării la naţionala "sub 17", deoarece jucătorul său ar putea pierde până la şapte meciuri ale catalanilor.

Fati, care a primit de curând cetăţenia spaniolă, mai era în vederile tehnicianului Luis de la Fuente pentru naţionala "under 21".

Robert Moreno va anunţa lotul definitiv vineri, iar convocarea tânărului fotbalist depinde şi de starea lui de sănătate. Fati nu a evoluat în ultimul meci jucat de FC Barcelona, la Getafe, fiind accidentat.

Spania, care este în aceeaşi grupă cu România, va întâlni, la 12 octombrie, Norvegia, şi la 15 noiembrie, Suedia, ambele partide fiind programate în deplasare.

Meciul Spania - România va avea loc la 18 noiembrie, în ultima etapă a Grupei F a preliminariilor Euro-2020.

Consiliul de Miniştri a aprobat, la 20 septembrie, acordarea cetăţeniei spaniole celui mai promiţător tânăr jucător al echipei FC Barcelona, Ansu Fati, în vârstă de 16 ani, la solicitarea Federaţiei Spaniole de Fotbal (RFEF) şi a Consiliului Superior al Sportului.

Anssumane Fati s-a mutat din Guineea-Bissau în Spania la vârsta de şase ani. El este la academia Barcelonei din 2012 şi a debutat la campioana Spaniei la 25 august, fiind cel mai tânăr jucător al catalanilor după 1941. El putea obţine uşor şi paşaport portughez, datorită bunicilor lui care s-au născut într-o fostă colonie portugheză.

Ansu Fati este şi cel mai tânăr jucător din istoria clubului FC Barcelona care evoluează în cupele europene, la vârsta de 16 ani, 10 luni şi 14 zile.

Jucătorul din Guineea-Bissau a devenit cel mai tânăr marcator al Barcelonei la 31 august, când a înscris în partida de campionat cu Osasuna.

Afla mai multe despre: barcelonaroberto morenoansu fati 

viewscnt
Articole similare