Portarul Manuel Neuer (Bayern Munchen) ar putea reveni pe teren după o absenţă de aproape 11 luni, din cauza unei fracturi la picior, pe 24 octombrie, la meciul cu Galatasaray din Liga Campionilor.
''Vom vedea. Ar fi o veste bună şi nu o exclud. Dacă va continua ca acum sperăm să-l revedem curând pe teren'', a spus directorul sportiv al bavarezilor, Christoph Freund, pentru Amazon Prime, marţi, înaintea meciului lui Bayern cu FC Copenhaga (2-1), în Liga Campionilor
Neuer, căpitanul Germaniei şi al lui Bayern, a jucat ultima oară pe 1 decembrie, contra naţionalei statului Costa Rica, la Cupa Mondială din Qatar. El şi-a fracturat apoi piciorul la schi în decembrie, în timpul vacanţei de iarnă.
Portarul german a revenit joia trecută la antrenamente şi s-a pregătit normal, fără alte probleme, dar Freund a adăugat că, deşi toată lumea a rămas precaută, ''lucrurile arată bine pentru Manuel''.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
''Cred că o dată ce Manuel se va antrena la intensitate maximă lucrurile vor evolua foarte repede. Totul merge conform planului. Atunci când se va antrena la maximum vom vorbi despre când va reveni în poartă'', a adăugat Freund.
Înaintea meciului cu Galatasaray, Bayern va juca pe 21 octombrie, în deplasare, cu Mainz.
- Citește și
- Jucătorul adus în vară de la FCSB, OUT din lotul Rapidului! Probleme mari pentru Cristiano Bergodi
- „O văd în primele 6 anul acesta!” Cuvinte de laudă pentru o candidată la play-off din Superligă
- E bătaie mare pe biletele de la EURO 2024. Cerere uriaşă de tichete în primele ore după startul vânzărilor
- VIDEO | Neymar a spart gheaţa. Starul brazilian a marcat primul său gol pentru Al Hilal în cinci meciuri jucate. Victorie clară într-o partidă cu scântei în Liga Campionilor Asiei
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: champions league, bayern