Cristi Chivu a impresionat în Italia, deşi se află la prima experienţă ca antrenor la nivel profesionist. Fostul fundaş are rezultate excelente la Parma, iar ”cruciaţii” sunt aproape salvaţi de la retrogradare. Aşa cum era de aşteptat, abilitatea lui Chivu nu a trecut neobservată, iar un colos
Cristi Chivu a preluat Parma la mijlocul lunii februarie, când nou-promovata se afla în zona nisipurilor mişcătoare, în Serie A. Conducerea grupării ”gialloblu” i-a acordat în mod surprinzător, la acea vreme, şansa lui Chivu de a antrena în ”Il Calcio”, iar românul nu a dezamăgit.
Şansă uriaşă pentru Chivu: a intrat în vizorul unui club uriaş din Serie A, care îşi va pierde antrenorul la finalul sezonului
În opt partide pe banca Parmei, Cristi Chivu are un bilanţ excelent: două victorii, şase egaluri şi o înfrângere, deşi a întâlnit formaţii de calibru european, precum Bologna, Fiorentina, Internazionale, Juventus şi Lazio.
Deşi Chivu se află doar la început în cariera de antrenor, acesta a intrat deja în vizorul celor de la AS Roma, cea mai în formă echipă din Serie A, care însă se va despărţi la finalul sezonului de Claudio Ranieri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După o primă jumătate dezastruoasă de sezon, în care Roma s-a aflat în subsolul clasamentului, conducerea capitolină a decis să-l ”întoarcă” din retragere pe legendarul Claudio Ranieri, mutare ce s-a dovedit a fi mai mult decât inspirată.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Roma s-a apropiat de locurile de Champions League şi este pe val, după victorie cu Inter, de pe San Siro. Având în vedere că Ranieri a anunţat deja că nu mai există cale de întors, Roma ia în calcul să-l numească pe Cristi Chivu.
Informaţia a fost publicată de CalcioMercato. care scris că interesul Romei pentru Chivu este unul real, iar discuţiile vor fi demarate după ultima etapă din Serie A. Chivu are contract cu Parma până în 2026, astfel că gruparea din ”Cetatea Eternă” trebuie să-i plătească antrenorului clauza de reziliere, în cazul unui acord.
Rămâne de văzut care va fi reacţia fanilor Romei. Chivu a evoluat pentru AS Roma din 2003 până în 2007, înainte de a se transfera la Internazionale, însă nu a rămas în inima tifoseriei giallorosa, deoarece în anii următori, Inter şi Roma s-au luptat pentru titlul de campioană a Italiei.
După 34 de etape, Roma este pe locul şase, cu 60 de puncte, două mai puţine decât Juventus, care ocupă ultimul loc de UEFA Champions League. Capitolinii nu au pierdut niciun meci în Serie A, în 2025.
Afla mai multe despre: serie a