You are here:

Veşti bune pentru fanii F1. Proiectul care aduce un nou circuit în competiţie până în 2024

Veşti bune pentru fanii F1. Proiectul care aduce un nou circuit în competiţie până în 2024

Formula 1

Comentarii

Autorităţile din Londra au demarat procedurile pentru construirea unui circuit de Formula 1, care ar urma să găzduiască al doilea Mare Premiu britanic, după cel care are loc anual la Silverstone, informează cotidianul Daily Mail.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, şi-a dat acordul pentru ridicarea viitorului circuit la Royal Docks, în zona de est a oraşului, iar proiectul ar urma să fie finalizat până în 2024, când se va încheia cel de-al doilea mandat al actualului edil al capitalei britanice.

Fondul american 777 Partners şi un grup de investitori britanici, care vor finanţa acest proiect, sunt în discuţii avansate cu responsabilii Formulei 1, adaugă ziarul britanic.

Pentru a evita eventualele critici referitoare la impactul asupra mediului, primarul Sadiq Kahn ar dori să facă din viitorul Mare Premiu de Formula 1 al Londrei un eveniment neutru în privinţa emisiilor de carbon şi primul care să fie accesibil publicului doar prin intermediul transportului public.

Rămâne de văzut la ce dată ar putea avea loc posibilul Mare Premiu al Londrei, în condiţiile în care sezonul 2022 va avea 23 de curse în program, inclusiv o nouă etapă la Miami (Florida), pe 8 mai.

Afla mai multe despre: formula 1 

viewscnt
Articole similare