You are here:

Veşti bune pentru Ovidiu Haţegan! Revine pe teren într-un meci oficial. Anunţul FRF

Veşti bune pentru Ovidiu Haţegan! Revine pe teren într-un meci oficial. Anunţul FRF

Fotbal intern

Comentarii

După mai bine de un an de zile, Ovidiu Haţegan va conduce din nou la centru un meci oficial.

Arbitrul în vârstă de 42 de ani a fost delegat de CCA la partida Unirea Ungheni – Corvinul Hunedoara, manşa tur a barajului de promovare în Liga 2. Meciul se va juca sâmbătă, 3 iunie, de la ora 18:00, şi va fi transmis în direct pe platforma www.frf.tv, la fel ca şi celelalte 4 partide din play-off-ul de promovare în al doilea eşalon.

Haţegan va fi ajutat de asistenţii Sebastian Gheorghe şi Alexandru Corb, iar cel de-al patrulea oficial va fi Mircea Ardelean. Observator de arbitri va fi Ioan Onicaş.

La finalul lunii martie a anului trecut, Ovidiu Haţegan a suferit un infarct miocardic acut la finalul unui antrenament. Intervenţia chirurgicală a fost una cu succes, centralului fiindu-i montat un stent. La momentul acela, Haţegan se afla inclusiv pe lista arbitrilor care urmau să facă deplasarea în Qatar pentru Campionatul Mondial spre finalul anului.

A avut nevoie de o perioadă de recuperare, dar şi-a reluat activitatea în camera VAR la doar 3 luni după operaţia prin care a trecut, la Supercupa României, primul meci cu sistem VAR în fotbalul românesc. Ulterior s-a aflat în camera VAR şi la meciuri importante pe plan european.

Ultimul meci oficial pe care Ovidiu Haţegan l-a condus la centru a fost Olympique Lyon – FC Porto, 1-1, disputat pe 17 martie 2022, în Europa League. Pe 20 aprilie, anul acesta, Ovidiu a fost invitat de UTA să arbitreze un joc-şcoală între echipa de seniori şi cea Under 18.

Afla mai multe despre: ovidiu hateganfrfunirea unghenicorvinul hunedoara 

viewscnt
Articole similare