CSA Steaua se pregăteşte de un nou sezon în Liga 2, neavând în continuare drept de promovare pe prima scenă a fotbalului românesc.
Veşti proaste pentru CSA Steaua! „Nu există interes din partea noastră de a investi!”
Deşi a încheiat sezonul precedent pe locul 2 în Liga 2, CSA Steaua nu a promovat, dată fiind situaţia cu care se confruntă. Clubul este unul de drept public, iar regulamentul nu îi permite să joace în Superligă până nu îşi schimbă acest statut. Concret, „militarii” au nevoie de o asociere cu o entitate privată, astfel încât să fie siguri că vor obţine dreptul promovării.
Recent, au apărut tot mai multe informaţii potrivit cărora fraţii Pavăl, patronii Dedeman, ar fi interesaţi să se asocieze cu CSA Steaua. Nimic mai fals, aşa cum a ţinut să precizeze chiar Dragoş Pavăl, care nu are nicio intenţie de a investi la formaţia din Ghencea.
„Referitor la articolele recent apărute în presă, ţin să precizez faptul că nu am avut şi nu avem în derulare niciun fel de discuţie sau negociere care să aibă ca subiect preluarea echipei de fotbal CSA Steaua Bucureşti sau asocierea cu MApN în vederea administrării acesteia. Nu există implicare şi interes din partea noastră de a investi în echipa menţionată”, a transmis Dragoş Pavăl, preşedinte Dedeman, într-un comunicat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Pentru mine CSA nu există, FCSB e Steaua!” Fost căpitan al lui Dinamo, mesaj de susţinere pentru Gigi Becali
Giani Kiriţă (46 de ani), fostul jucător de la Dinamo, s-a implicat în disputa dintre FCSB şi CSA Steaua.
Fostul dinamovist este de partea lui Gigi Becali în acest conflict cu Florin Talpan şi CSA, considerând că FCSB este continuatoarea Stelei şi că ar trebui să aibă dreptul de a juca pe stadionul din Ghencea.
„(n.r – pentru tine CSA există?) Sincer, nu. Pentru că nea Gigi a luat echipa asta exact când era Steaua. A preluat-o, a salvat-o. De ce să nu-i dai omului meritul? A investit, a dus-o mai departe. De ce să fie conflictul ăsta? Nu ajută pe nimeni cu nimic.
Uitaţi ce se întâmplă. Pe Ghencea? Păi ce meciuri aveam pe Ghencea. Când mergeam în Ghencea ştiam că mergem în casa lor şi eram mai montaţi să îi batem acolo în templul lor şi asta trebuie să aibă şi FCSB.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
(n.r. – FCSB este Steaua?) Cu siguranţă!”, a declarat Giani Kiriţă, potrivit fanatik.ro.
Afla mai multe despre: csa steaua, dragos paval, investitor