You are here:

Veşti proaste pentru Tătăruşanu. Gianluigi Donnarumma s-a vindecat de coronavirus şi poate reveni în poarta lui AC Milan

Veşti proaste pentru Tătăruşanu. Gianluigi Donnarumma s-a vindecat de coronavirus şi poate reveni în poarta lui AC Milan

AC Milan

Comentarii

Gianluigi Donnarumma, portarul lui AC Milan, s-a vindecat de coronavirus, fiind testat negativ, vineri, după mai multe zile petrecute în izolare, informează cotidianul Gazzetta dello Sport.

Testat, luni, pozitiv la COVID-19, Donnarumma a fost înlocuit în poarta lui AC Milan de Ciprian Tătăruşanu la meciurile cu AS Roma (3-3), din Serie A, şi cu Sparta Praga (3-0), din Europa League.

Goalkeeper-ul italian, în vârstă de 21 ani, a primit acordul de a reveni la antrenamente, alături de colegul său norvegian Jens Petter Hauge, testat la rândul său negativ în cursul zilei de vineri, după ce ambii au fost asimptomatici.

În schimb, fundaşul italian Matteo Gabbia, absent de pe teren din 9 octombrie, tot din cauza noului coronavirus, va fi supus unui nou control medical în cursul zilei de sâmbătă, înainte de a-şi putea relua pregătirile.

AC Milan va juca duminică pe terenul lui Udinese, într-o partidă din cadrul etapei a 6-a din Serie A, care va putea fi urmărită în direct la Telekom Sport, de la ora 13:30.

Afla mai multe despre: tatarusanu 

viewscnt
Articole similare