You are here:

Veteranul lui Mircea Lucescu, declaraţia zilei din cantonament! "Vreau să pun presiune pe alţii". Şi-a salvat un adversar zilele trecute | VIDEO

Veteranul lui Mircea Lucescu, declaraţia zilei din cantonament! "Vreau să pun presiune pe alţii". Şi-a salvat un adversar zilele trecute | VIDEO
Comentarii

Portarul Florin Niţă a declarat, într-un interviu pentru FRF TV, că se simte ca la 25 de ani (n.r. - el are 37 de ani) şi vrea să profite de fiecare clipă petrecută la echipa naţională.

Florin Niţă: "Mă simt ca la 25 de ani, sunt fericit că încă sunt la echipa naţională"

El a povestit şi cum a intervenit pentru a ajuta un adversar care s-a accidentat grav la meciul echipei sale Damac cu Al Shabab, din campionatul Arabiei Saudite.

„Presiune? De ce să simt presiune? Mă simt ca la 25 de ani, sunt fericit că încă sunt aici şi vreau să fiu şi de acum încolo mulţi ani, ca să pun presiune pe alţii, glumesc. Mă bucur că sunt aici şi vreau să profit de fiecare clipă pe care o petrec aici cu această echipă minunată. Noi trebuie să tratăm fiecare meci cu seriozitate, după aceste două meciuri să putem spune că suntem 90 la sută ca şi câştigători de grupă”, a declarat Niţă.

Ăsta este obiectivul meu, a răspuns Niţă, când a fost întrebat ce ar însemna pentru el o eventuală prezenţă la Cupa Mondială, în 2026, când va avea 39 de ani. „Ăsta e targetul pe care vreau să-l ating şi după vom vedea ce va mai fi”.

La ultimul meci de campionat din Arabia Saudită, dintre Damac - Al-Shabab, scor 1-0, în etapa a 6-a portarul român i-a salvat viaţa unui adversar care s-a prăbuşit pe teren, în urma unui contact puternic. Majed Abdullah şi-a pierdut cunoştinţa, iar Florin Niţă a făcut semne către echipa medicală, şi văzând ca aceasta întârzie să intre pe teren, a început să îi acorde primul ajutor lui Abdullah. El i-a scos limba din gură jucătorului inconştient, pentru ca acesta să nu se sufoce, gestul său dovedindu-se salvator.

„Nu e meritul meu, este meritul doctorilor că l-au ajutat pe băiat să-şi revină. Eu am avut un moment de sclipire la acea fază şi am zis să intervin, nu puteam să stau, mă simţeam iresponsabil dacă stăteam, am încercat să-l ajut”, a spus Niţă.

„Nu m-am gândit că voi lucra vreodată cu Mircea Lucescu, este un om doxă de fotbal, un om de la care ai ce învăţa tot timpul, este un exemplu pentru noi şi generaţiile care vor veni”, a adăugat portarul tricolor.

Tricolorii vor înfrunta la 12 octombrie Cipru şi la 15 octombrie Lituania, ambele meciuri în deplasare, în Liga Naţiunilor.

Afla mai multe despre: florin nitaflorin nita romaniaromania liga natiunilor 

viewscnt
Articole similare