You are here:

Victoria Azarenka şi Naomi Osaka joacă marea finală de la US Open. Serena Williams a ratat şansa unui nou trofeu de Grand Slam

Victoria Azarenka şi Naomi Osaka joacă marea finală de la US Open. Serena Williams a ratat şansa unui nou trofeu de Grand Slam

Tenis

Comentarii

Naomi Osaka (Japonia, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 4) şi Victoria Azarenka (Belarus, locul 27 WTA) s-au calificat, noaptea trecută, în finala turneului US Open, eliminându-le pe americancele Jennifer Brady şi Serena Williams.

Osaka s-a impus în semifinale, cu scorul de 7-6 (1), 3-6, 6-3, în faţa lui Brady, locul 41 WTA şi cap de serie numărul 28.

Serena Williams, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 3, a fost învinsă de Azarenka tot în trei seturi, scor 1-6, 6-3, 6-3.

Pentru Azarenka este prima victorie în faţa Serenei Williams la un turneu major. Ea va juca prima finală de grand slam după 2013.

“Şapte este numărul meu preferat, aşa că presupun că a fost predestinat să fie astfel”, a declarat Victoria Azarenka, glumind cu privire la perioada trecută de când a jucat ultima dată o finală de grand slam.

“Sunt recunoscătoare pentru această oportunitate, pentru că am putut juca în faţa unei astfel de campioane într-o semifinală. Drumul spre finală îţi cere să învingi cele mai bune jucătoare, iar astăzi a fost categoric acea zi”, a adăugat Azarenka.

Pentru Osaka este a treia finală de grand slam, după cele câştigate în 2018 la US Open şi în 2019 la Australian Open.

“Simt că sunt altfel psihic de această dată. Am învăţat multe din tot ce am trăit la turneele din circuit. Mă simt mai puternică psihic, mă simt mai în formă acum. Va fi interesant de văzut ce va fi”, a afirmat Naomi Osaka.

Osaka şi Azarenka ar fi trebuit să joace şi finala Western & Southern Open, în urmă cu aproape două săptămâni, dar japoneza s-a retras atunci din cauza unei probleme musculare.

Afla mai multe despre: serena williams 

viewscnt
Articole similare