You are here:

Victorie cu emoţii pentru Serena Williams la Toronto. Sportiva de 40 de ani a câştigat meciul cu ocupanta locului 57 mondial

Victorie cu emoţii pentru Serena Williams la Toronto. Sportiva de 40 de ani a câştigat meciul cu ocupanta locului 57 mondial

Tenis

Comentarii

Serena Williams (40 ani) a debutat cu o victorie la turneul WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari, 6-3, 6-4 cu spaniola Nuria Parrizas Diaz (57 WTA), luni, în timp ce sora sa mai mare, Venus Williams, a suferit o înfrângere.

Serena, care a fost învinsă în primul tur la Wimbledon de franţuzoaica Harmony Tan, pe 28 iunie, a suferit în faţa jucătoarei iberice, dar în cele din urmă a reuşit să obţină victoria după aproape două ore de joc (1 h 57 min).

''Presupun că este o luminiţă la capătul tunelului şi mă apropii de ea. Îmi doresc foarte mult să ajung la lumină. Iubesc să joc, este grozav, dar nu o voi putea face pentru mult timp'', a declarat Serena Williams.

Williams, câştigătoarea a 23 de titluri de Mare Şlem, a obţinut prima sa victorie din data de 4 iunie 2021, când se impunea în turul al treilea la Roland Garros.

Fostul lider mondial se află acum pe locul 407 în lume şi va juca în turul secund cu învingătoarea dintre elveţianca Belinda Bencic şi cehoaica Tereza Martincova.

Venus Williams (42 ani), ajunsă pe locul 1.556 în clasamentul WTA, a fost întrecută de elveţianca Jil Teichmann cu 6-2, 6-3. Ultima ei victorie datează din 2021, când o învingea pe Mihaela Buzărnescu în primul tur la Wimbledon, cu 7-5, 4-6, 6-3.

Afla mai multe despre: serena 

viewscnt
Articole similare