Naţionala de handbal feminin a României a învins, sâmbătă, la Castello, reprezentativa statului Puerto Rico, scor 43-20 (20-9), în al doilea meci din grupa principală II a competiţiei. Patru echipe din grupele III şi IV au obţinut deja calificarea în sferturile de finală.
Principalele marcatoare ale României au fost Badea Dindiligan 7, Badea 6, Ostase 6, Subţirică 5, Laslo 5, Rotaru 5.
În urma rezultatului, România a adunat 4 puncte în clasamentul grupei II, pe locul 4.
În prima partidă din grupa II, România a cedat cu Olanda, cu 30-31, iar luni va juca ultimul meci, cu Suedia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tricolorele s-au calificat în grupa principală II după ce au încheiat pe locul 2 în grupa preliminară C, în urma rezultatelor: 39-11 cu Iran, 38-17 cu Kazahstan şi 22-33 cu Norvegia.
În sferturile de finală s-au calificat deja patru echipe din grupele principale III şi IV, neînvinse până în prezent: Danemarca şi Germania (III), respectiv Spania şi Brazilia (IV).
Meciurile din cele patru grupe principale se încheie luni. Primele două clasate în aceste grupe se vor califica în sferturile de finală, care vor avea loc în 14-15 decembrie, iar câştigătoarele vor evolua în semifinale, în 17 decembrie.
Finalele pentru medalii sunt programate în 19 decembrie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Echipa României bifează a 25-a participare la Mondiale, fiind în continuare singura reprezentativă care a participat la toate ediţiile.
La ultima ediţie a Campionatului Mondial, România s-a clasat pe locul 12. Podiumul ediţiei din 2019 a fost ocupat, în ordine, de Olanda, Spania şi Rusia.
România are în palmaresul CM patru medalii: aur (1962), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015
LIVE VIDEO | România - Puerto Rico, de la ora 16:30, la Campionatul Mondial de handbal
E al doilea meci din grupele principale pentru naţionala României, care a pierdut în faţa Olandei în prima partidă, 30-31.
Înaintea partidei, România ocupă locul patru în clasamentul grupei principale 2, cu două puncte, în timp ce Puerto Rico e ultima, fără punct.
Ce a declarat Adrian Vasile după înfrângerea cu Olanda
”Am două sentimente total opuse: unul este de frustrare şi al doilea este de mândrie. Sunt foarte mândru de cum am rezistat în acest meci, cum nu am lăsat campioana mondială să nu-şi ia un avantaj şi să revenim pe final de meci. E un lucru foarte bun al acestei echipe. Sentimentul de frustrare vine pentru că simţi că meritat era să rămânem cu un punct după acest meci, dar e acel gol diferenţă şi care poate face diferenţa în sport.
Ne dorim tot timpul să vedem cum o echipă luptă până la capăt şi se stoarce de energie în teren şi cred că fetele au făcut tot ce pot. Cred că acum sunt epuizate şi fizic şi emoţional, te loveşte un astfel de meci. E tot la noi să vedem şi imaginea de ansamblu: producem un handbal foarte bun, avem calitate, ţinem campioana mondială într-un stres. Aşa că, de-asta trebuie să fim mândri, dar nu e ceva mulţumitor că am pierdut la un gol”, a spus antrenorul naţionalei României.
Afla mai multe despre: romania, puerto rico, live video, cm de handbal